S-a rupt lanțul de iubire dintre Nicușor Dan și Claudiu Crețu-Sârbu!

Publicat: 28 07. 2022, 09:48
Marius Pavel, consilier CGMB

Probabil că ne amintim modul în care Nicușor Dan (copilul adoptiv al binomului PNL-USR) se afișa, cu multă dragoste în privire, cu prietenul său Claudiu Crețu Sârbu, directorul general al Termoenergetica. Acel director care fusese și la butoanele Elcen. Însă, nu despre Claudiu Crețu Sârbu este vorba. Nicidecum. Este vorba de prețul dragostei dintre Nicușor Dan – primaru’ Noului București – și Termoenergetica – reprezentată de Claudiu Crețu Sârbu. Dragostea dintre cei 2 s-a rezumat la 400 de milioane de lei.

De unde a apărut dihonia în relația de iubire? Evident, că de la bani! În fond, „banu’i ochiul dracului”. Și, probabil, că directorul general al Termoenergetica (absolvent de teologie!) o știe cel mai bine. Deci, la solicitarea Termoenergetica (societate care se ocupă cu transportul și distribuția energiei termice din Capitală; societate aflată în subordinea Primăriei Municipiului București – PMB), PMB este silită de Guvern să trimită în conturile societății subvenția pe care o datora, dar n-o plătea. Nu o spun eu! Este esența proiectului de act normativ al ministerelor Dezvoltării și Finanțelor.

Concret, dacă o Primărie nu plătește subvenția la energie termică (pe care tot ea a decis-o, stabilind un preț local de vânzare mai mic decât costul), furnizorul de energie termică se poate adresa Guvernului pentru a primi banii. În acest sens, Guvernul poate decide acest lucru și, prin urmare, trimite direct operatorului, din banii pe care Primăria are dreptul să-i primească de la Guvern, în contul cotelor defalcate din impozitul pe venit, sumele în contul subvenției neplătite.

În termeni juridici, este un soi de executare silită a Primăriei. O executare silită a PMB care nu prea are de ales. Și, prin urmare, o parte din bugetul ei se duce direct către plata subvenției. Subvenție pe care tot binomul USR-PNL împreună cu copilul de suflet Nicușor Dan a stabilit-o. Subvenție care, în perioada de glorie a USR-PNL, a fost avansată de absolventul în teologie Claudiu Crețu-Sârbu. Evident că în urma unor analize profunde și fundamentate..

Pe de altă parte, dacă situația continua în acest ritm (Ifosele lui Nicușor Dan care nu numai că nu pricepe, dar se încăpățânează să reinventeze apa…rece!) se intra în sezonul rece cu multe datorii din urmă, pe tot lanțul: Termoenergetica nu plătește apa fierbinte la Elcen care nu plătește gazele livrate de Romgaz.

Însă, nu cumva demersul (întârziat!) inițiat de Termoenergetica prin directorul general Claudiu Crețu-Sârbu este semnalul unei reconfigurări? Poate că pentru Termoenergetica binomul PNL-USR și, implicit, copilul adoptiv Nicușor Dan nu mai contează? Poate că Nicușor Dan nu mai este de actualitate? Sau, poate, că dragostea și iubirea s-au redus doar…400 de milioane de lei. În fond, fiecare are propriul…preț. Chiar și dragostea!