Amnistia și grațierea, ȘTERSE de pe ordinea de zi a Guvernului. Anunțul-surpriză al ministrului Justiției, după discuția cu Iohannis

Publicat: 18/01/2017, 12:13

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat că a finalizat două ordonanțe privind grațierea și punerea în acord a legii cu deciziile CCR pe care le-a transmis spre consultare organizațiilor profesionale.

„Ministerul Justiției a adoptat două acte normative care sunt în dezbatere publică. Aceste două acte normative au fost finalizate ieri. Au fost trimise CSM, Înaltă Curte, Parchet General spre consultare publică. Și vizează grațierea, nu amnistia, care nu vizează fapte grave, ci recuperarea prejudiciului și cel de-al doilea vizează punerea în concordanță cu hotărârile CCR. Au fost transmise tuturor celor interesați. Când vom avea avizele de susținere sau nu, vom relua discuția și va intra în Guvern. Ministerul Justiției și-a asumat cele două acte normative”, a declarat Florin Iordache după finalizarea ședinței de Guvern, în cadrul unei conferințe de presă.

„Putem da o lege a grațierii care să nu vizeze infracțiunile grave, astfel încât din estimările Ministerului Justiției, în jur de 2.500 – 2.300 de persoane pot beneficia de această lege a grațierii. E în consultare publică. România trebuie să dea o lege a grațierii”, a mai spus Iordache.

Întrebat dacă s-a consultat cu cineva în afara Ministerului Justiției în elaborarea celor două acte normative, Iordache a răspuns că ministerul pe care îl conduce le-a elaborat și le-a transmis spre consultare tuturor celor de la asociațiile profesionale.

„Aseară le-am terminat”, a mai spus Iordache, precizând că nu figura să intre pe ordinea suplimentară.

Iohannis:Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere, dar nu-l vedem. Sunt doi elefanți

Anunțul lui Florin Iordache vine după ce președintele Klaus Iohannis a venit și a prezidat ședința de Guvern, având înainte o discuție prealabilă cu premierul și Ministrul Justiției.

„Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere, dar nu-l vedem. Sunt doi elefanți – ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale. Evident, că și despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai dimineață, iar domnia sa mi-a spus că discuția avusese loc deja cu anumiți colegi din Guvern și că nu va fi pusă pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni privind grațierea și modificarea codurilor. De asemenea, subliniez și sper să fiu în asentimentul domnului prim-ministru s-a angajat ca aceste chestiuni să nu fie băgate peste noapte în nicio ședință de guvern, ci imediat ce documentele vor fi clarificate, evident sub conducerea ministrului Justiției, a doamnei ministru de Interne și a doamnei ministru delegat pentru Afaceri Europene, să fie puse în transparență, adică, mai clar, să fie date spre consultare tuturor entităților prevăzute de lege”, a spus Iohannis, la începutul ședinței de Guvern.

Șeful statului a precizat că Grindeanu luase această decizie înainte de discuția cu el.

„Înainte să ajung eu la Guvern, domnul prim-ministru analizase cu maximă responsabilitate aceste chestiuni și așa a fost posibil ca în 20 de minute sau cât am stat noi doi împreună să ajungem la consens, fiindcă amândoi și, evident, toți membrii Guvernului, dorim să consolidăm statul de drept și atunci o parte importantă este respectarea normelor și, nu în ultimul rând, respectarea românilor și a asociațiilor și a societății civile care, cu toții, vă asigur, sunt foarte interesați de aceste spețe”, a adăugat șeful statului.

La rândul său, premierul Sorin Grindeanu, a precizat că discuțiile din Guvern se vor axa pe punctele de pe ordinea de zi, între care nu figura ordonanța amnistiei și grațierii.

„Cum l-am informat pe președinte, noi discutăm despre lucruri care se află pe ordinea de zi. Ceea ce nu înseamnă că, potrivit prevederilor constituționale, toate lucrurile pe care ne propunem să le facem să putem să le aprobăm. În general sunt discuții despre buget, de asemenea, e o hotărâre de guvern pentru data de 23 ianuarie ca zi liberă”, a spus și Grindeanu.

Înainte de ședința de Guvern, președintele Klaus Iohannis a avut o discuție, în biroul premierului, cu șeful Executivului și cu ministrul Justiției, Florin Iordache.

Premierul Sorin Grindeanu a susținut ieri că nu este de acord cu punerea în discuție a unor probleme legate de amnistie, dar nu exclude o discuție despre grațiere.Un proiect de ordonanță în acest sens s-ar afla pe ordinea de zi a ședinței de guvern de astăzi.

„Nu sunt de acord să punem în discuție probleme legate de amnistie, dar nu exclud o discuție despre grațieri, însă nu pentru infracțiuni grave, care privesc corupția, evaziunea, alte infracțiuni majore”, a spus, pentru Mediafax, premierul Grindeanu.

Șeful Executivului a subliniat că este poziția sa de principiu în discuțiile și demersurile referitoare la aceste probleme.

Declarația lui Grindeanu vine în contextul în care surse judiciare au declarat marți, pentru Mediafax, că se lucrează la un proiect de ordonanță de urgență privind grațierea, care ar urma să fie discutat în ședința de miercuri a Executivului. Proiectul prevede și modificarea altor legi din justiție, pentru punerea lor în acord cu decizii ale CCR, cum este cazul prevederilor referitoare la abuzul în serviciu, potrivit acelorași surse.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis marți parlamentarilor că au „multă treabă în domeniul securității naționale” și că așteaptă un comportament matur din partea acestora atât pe această speță, cât și în privința amnistiei și grațierii.

„Măsura maturității noii majorități parlamentare va fi felul cum abordează legislația în domeniul securității naționale, inclusiv al serviciilor secrete și al legilor justiției, în special o posibilă abordare legislativă de tip amnistie și grațiere”, a declarat Iohannis.

Marți seară, la Palatul Victoria nu ajunsese proiectul unui act legislativ în acest sens, deși ședința de Guvern este programată pentru miercuri dimineață, la ora 9.30.

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat, marți, înainte de ședința Plenului CSM, în legătură cu legea amnistiei și a grațierii, că va discuta despre o eventuală legea a grațierii cu premierul după ce se vor încheia discuțiile la CSM, precizând că grațierea este susținută și de asociațiile profesionale ale magistraților, „pentru că este un atribut al fiecărui stat în materie penală pentru un astfel de act de clemență”.

Kovesi: „Inculpații rămân cu banii în buzunare”

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a comentat că este „foarte ciudat” că un proiect de ordonanță privind amnistia și grațierea să fie introdus pe ordinea de zi a guvernului, fără consultare sistemului judiciarși CSM. Mai mult, ea a vertizat că efectul principal al grațierii va fi că „inculpații rămân cu banii în buzunare”, prejudiciile nepaiputând fi recuperate. „Laîntâlnirea pe care am avut-o cu ministrul Justițeie, acesta a promis că nu va face nicio modificare înainte de a consulta sistemul judiciar și CSM. O ordonanță de acest tip trebuie să aibă aviz și de la CSM. (…) Este foarte ciudat să avem pe ordinea de zi un proiect care nu a fost dezbătut în sistem și care poate afecta grav sistemul judiciar. Inculpații nu mai execută pedepsele și rămân cu banii în buzunar, ceea ce este o nedreptate față de societate. Cel mai grav este că toate prejudiciile vor rămâne nerecuperate”, a spus Kovesi.

Șefa DNA a precizat că o astfel de ordonanță, dacă va intra în vigoare, fie pentru câteva ore, își va produce efectele sub incidența legii favorabile.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Mesajul transmis de Mihaela Rădulescu de ziua de naștere a iubitului ei, Felix Baumgartner: ”Mă...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Test de cultură generală. Cum rămâne aprinsă torța Olimpică?