Prima pagină » Știri politice » Asociația Secretarilor de municipii din România, petiție adresată premierului României. Guvernul Cîțu, acuzat că pune gheara pe „ultima redută apolitică a administrației publice locale”!

Asociația Secretarilor de municipii din România, petiție adresată premierului României. Guvernul Cîțu, acuzat că pune gheara pe „ultima redută apolitică a administrației publice locale”!

Asociația Secretarilor de municipii din România, petiție adresată premierului României. Guvernul Cîțu, acuzat că pune gheara pe „ultima redută apolitică a administrației publice locale”!

Asociația Secretarilor de municipii din România a înaintat o petiție către premierul României. Demersul are la bază intenția Executivului de a transforma funcţia publică de secretar general al unităţii administrativ teritoriale (SG UAT) din „funcţie publică de conducere specifică în funcţie numită, cu mandat limitat la maximum 6 ani, reînnoit la 3 ani”.

Cu alte cuvinte, secretarii de municipii din România acuză Guvernul Cîțu că urmărește să pună gheara și pe „ultima redută apolitică a administrației publice locale”!

Rolul secretarilor generali de municipii

Petiția începe abrupt, cu mesajul direct: „Secretarii Generali ai Municipiilor din România dezaprobă demersurile neconstituționale și neprincipiale cu privire la introducerea oricărui fel de mandat,  limitat în timp, pentru Secretarii Generali ai U.A.T. -urilor din România.

Intenția dumneavoastră, Domnule Premier, va avea ca urmare destabilizarea funcției  publice de Secretar General, încălcarea principiilor legale și morale (profesionalism, imparțialitate și independență, libertatea gândirii și a exprimării, prioritatea interesului public, supremația Constituției și a Legii, asigurarea egalității de tratament a cetățenilor), principii pe care o funcție condiționată politic le face  aproape imposibil de garantat.

Este profund ingrijorătoarea și de-a dreptul dezamagitoare declaraţia Dumneavostră pe care ați aruncat-o în spațiul public, prin care vă asumați intenţia de a transforma funcţia publică de Secretar General al unităţii administrativ teritoriale din funcţie publică de conducere specificăîn funcţie numită, am adăuga politic, cu mandat limitat la maxim 6 ani, reînnoit la 3 ani. Cu atât mai mult cu cât, după modificări legislative indelungate, prin  Codul Administrativ, s-a reuşit transformarea funcției publice a Secretarului General în  funcţie publică de conducere specifică,  dând un  caracter de stabilitate şi profesionalism, în concordanţă cu rolul deosebit al acesteia – garant al legalităţii în administraţia publică locală, demersul Dumneavoastră este profund incorect”.

„Definit în Codul Administrativ drept funcţionarul public de conducere care «asigură respectarea principiului legalității în activitatea de emitere și adoptare a actelor administrative, stabilitatea funcționării aparatului de specialitate al primarului, continuitatea conducerii și realizarea legăturilor funcționale între compartimentele din cadrul acestuia», Secretarul General al UAT-ului este pe cale, în urma demersurilor dumneavoastră, de a-și pierde tocmai posibilitatea implementării principiilor susmenționate”, se mai arată în petiția respectivă.

Întrebări directe adresate premierului Cîțu

Asociația Secretarilor de municipii din România îi adresează și o întrebare premierului Cîțu. Astfel, ținând cont de toate cele enumerate, „cum vedeți aplicabile principiile din programul dumneavoastră de guvernare («Profesionalizare și stabilitate susținute de un sistem meritocratic de management a resurselor umane/a funcției publice» – ca obiectiv pe termen mediu,  «Resurse umane din sectorul public, competente, integre si dedicate cetățeanului», ca obiectiv general,  «Depolitizarea funcției publice și stabilirea clară a pozițiilor politice în structura administrativă», angajament privitor la resursele umane din sectorul public), când orice secretar general care astăzi poate semnala si se poate impotrivi unei nelegalități a actului administrativ, maine va fi obligat să aleagă între a-și păstra probitatea morală sau a face un compromis pentru a-și păstra funcția?!”.

Pe această cale, folosindu-se de petiția înaintată, Asociația Secretarilor de municipii din România solicită „încetarea de îndată a unor astfel de demersuri care vor destabiliza, cu siguranță, administrația publica locală și vor încălca principiile funcției publice: stabilitate și legalitate. Secretarul General sau, oricum s-a numit el pe parcursul timpului, este una din cele mai importante funcții la nivelul autorității locale, rolul său fiind, în principal, de a asigura legalitatea actului administrativ dar și de a face posibilă continuitatea tuturor activităților la nivel local in tranziția generată de sfarsitul unui mandat de primar si inceputul altuia. Aceasta limitare in timp, precum și faptul ca se doreste ca primarul sa fie cel care va putea reînoi acest mandat, nu face altceva decât să-i mareasca puterile asupra Secretarului General, sa-i diminueze independența si implicit posibilitatea reală a acestuia de a se opune emiterii unui act administrativ neconform legii”.

„De ce ne gandim la inamovibilitate doar atunci cand vorbim despre magistrați?”

„Cum ar mai putea să-și respecte atribuțiile  dacă funcţia de secretar general UAT şi-ar pierde caracterul profund apolitic şi ar intra în sfera funcţiilor care „vin şi pleacă odată cu demnitarul politic”, după cum v-ați exprimat public, domnule Prim-ministru? În aceste condiții, sunt afectate  obiectivele privind stabilitatea şi profesionalismul, iar posturile de Secretar General vor fi ocupate de persoane timorate care își vor exercita atribuțiile guvernate de compromisuri și nu de principii. Cea mai importantă problemă care trebuie avută în vedere în privinţa funcţiei publice de Secretar General al UAT-urilor din România nu ar trebui să facă obiectul unei rotații de cadre ci al asigurării unui nivel cât mai înalt de stabilitate, profesionalism şi respect public, în acord cu misiunea legală pe care este obligat să o îndeplinescă. De ce ne gandim la inamovibilitate doar atunci cand vorbim despre magistrați? Oare funcțiile noastre nu sunt complementare si nu converg spre același obiectiv, al securității juridice a actelor și al garantării legalităţii în administraţia publică locală?”.

În încheiere, „ținând cont de cele prezentate vă rugam să reanalizați  și să renunțați la intenția de a politiza ultima redută apolitică a administrației publice locale prin  trecerea funcţiei de Secretar General al U.A.T. în regim de mandat, prin înlăturarea acesteia din rândul funcţiilor publice, unde-i este categoric locul, precum şi transmiterea publică a unui mesaj ferm de garantare a stabilităţii şi a caracterului apolitic pentru această funcţie!”, cer secretarii de municipii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„E doar carne”. Ofițerul rus ale cărui informații ar fi trimis peste 300 de soldați la moarte
Digi24
Regula rutieră pe care mulți șoferi o ignoră: Ce se întâmplă cu limita de viteză de la intrarea în localitate după prima intersecție
Cancan.ro
'E peste 1 milion de dolari.' Cine a plătit tratamentul urmat de Alina Pușcău în America
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
„So much bruiaj”. Cristela Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal. Cere intervenția SUA și susține că soțul a fost amenințat cu „lichidarea fizică”
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
Alina Pușcău, tratament de peste un milion de dolari pentru cancer. Cine a achitat toate cheltuielile
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Cancan.ro
Ce a scris presa locală din Brăila despre Ian, noul concurent de la Insula Iubirii, în 2014. Ce studii are Boitași Marian Gigi
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Un inel descoperit sub apă păstrează imaginea Farului din Alexandria, una dintre minunile pierdute ale Antichității
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”