Băsescu admite că s-a întâlnit cu „securistoidul Voiculescu” și înainte de 2004. Ce ar face la a treia suspendare

Băsescu admite că s-a întâlnit cu securistoidul Voiculescu și înainte de 2004. Ce ar face la a treia suspendare
Publicat: 15/02/2013, 00:11
Actualizat: 21/03/2015, 09:49

Tentat să nege ferm orice posibilitate de a se fi întâlnit cu Dan Voiculescu îanainte de a cădea de acord asupra „soluției imorale” în 2004, președintele Traian Băsescu a sfârșit prin a admite o întâlnire cu acesta „via Copos” înainte de a-și câștiga mandatul la Cotroceni. Printre forțările de memorie în direct, într-o emisiune televizată, Traian Băsescu și-a prezentat și strategia de rezervă în cazul în care a treia suspendare, despre care spune că e dorită în continuare de Voiculescu, s-ar concretiza.

„Am făcut o greșeală la ultimul referendum. Deși pierdeam, că nu m-am bătut. A doua oară nu mai repet. Dacă mă mai suspendă o dată de data asta ă bat cu ei să iasă electoratul la vot. Mi-ar da și mie șansa să-mi închei glorios cariera, adică mai bătându-i o dată”, a spus președintele la B1, după ce îl indicase pe Dan Voiculescu ca fiind cel care „ar mai pune de-o suspendare ca să vină un președinte care să-i numească și un președinte de ședință (în procesul în care este judecat acum la Tribunalul București, n.r.)”.

Dacă demisia lui Voiculescu din parlament pentru a obține strâmutarea dosarului, din nou, de la Înalta Curte la tribunal, a fost calificată de Băsescu drept un gest „hidos”, președintele a părut să bată ulterior în retragere pus în situația de a relata dacă s-a întâlnit cu acesta și înainte de episodul „soluției imorale PC”.

„Eu n-am avut ..”, a dat șeful statului să nege din start orice relație cu Voiculescu, inclusiv în trecut. În fața unei descrieri făcute de fostul senator USL a unei astfel de întâlniri, citate de moderator, Traian Băsescu a nunațat: „Nu-mi aduc aminte, dar… S-ar putea… Înainte de a fi președinte, dar el nu era nici turnător certificat”, s-a justificat Băsescu.

Ulterior și mcu seamă după pauza publicitară, președintele a părut din ce în ce mai sigur: întâlnirea a avut loc, „via Copos pe care îl știam de la Rapid”, fără a da însă detalii asupra împrejurărilor sau a temelor de discuție. „Cred că da, m-am văzut cu el, undeva la Antena 1, nu? Vă confirm că cred că m-am întâlnit, dar nu-mi mai aduc aminte în ce împrejurări. Pot să discut civilizat, pot să mă întâlnesc cu un patron de presă, fie că-I Sârbu, Ghiță, Voiculescu, am dat niște exemple. Dar să nu-mi ceară ceva legat de justiție, legat de intervenții. S-ar putea să aibă omul ceva pe suflet. Cu domnul Voiculescu m-am întâlnit o dată înainte. N-am fost umil niciodată în fața nimănui. Astea-s povești de securestoid. M-am umilit în fața mamei și-a lui tata. Dar aici bate câmpii, deci e și prost, că eu în 1996 nu am candidat la Primăria Capitalei”, a încheiat Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral, la Constanța, și spune...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde...
Ai cumpărat mici de mangaliță din supermarketurile Lidl? Ce ingrediente conțin, de fapt
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Câți mici a cumpărat un român de 1 Mai! Oamenilor nu le-a venit să creadă:...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Lege pentru cei care au telefoane mobile. Persoanele care ar putea avea interzis să aibă...
Pensiile care ar putea fi dublate. Românii vizați
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice....
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"A făcut o mare greșeală că a renunțat la profesia de actor". Carmen Tănase, declarații...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Ce mai înseamnă Paștele pentru români și cum vor petrece cei mai mulți sărbătorile pascale?