Băsescu: Știu că finalul „jocului” privind Roșia Montană va fi o lege respinsă de CC

Băsescu: Știu că finalul jocului privind Roșia Montană va fi o lege respinsă de CC
Publicat: 16/09/2013, 10:37
Actualizat: 16/09/2013, 10:53

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, că știe că finalul „jocului” privind Roșia Montană va consta într-o lege respinsă de Curtea Constituțională în principalele prevederi.
Șeful statului a făcut această afirmație în deschiderea Forumului European pentru Diplomație Publică, dând astfel un exemplu prin care România își autodistruge imaginea.

„Vorbesc de exemple la zi – Roșia Montană. Știm că s-a împins în Parlament o lege neconstituțională, care nu va putea trece de Curtea Cosntituțională, în baza ei generăm o dezbatere care se va finaliza cu o lege necosntituțională. Cum să avem o imagine bună când și străinii ne știu Constituția? Știu că finalul acestui joc va fi o lege respinsă de Curtea Constituțională în principalele ei prevederi. Și atunci cum să avem o imagine bună? Mă întreb”, a spus Băsescu.

Președintele Traian Băsescu a declarat și duminică, răspunzând unei întrebări referitoare la Legea privind Roșia Montană trimisă de Guvern la Parlament, că aceasta va fi respinsă de Curtea Constituțională întrucât se va constata că este neconstituțională, neputând fi dată o lege care să vizeze o firmă

„Nu este legal să stabilești o firmă care face o exploatare prin lege. Va fi respinsă cu siguranță de Curtea Constituțională. Este doar un joc politic”, a declarat, duminică, la Țebea, în județul Hunedoara, președintele Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări referitoare la Legea privind exploatarea de la Roșia Montană, trimisă Parlamentului.

Șeful statului a spus că marea problemă este că, după ce se va face o lungă dezbatere în Parlament, se va constata că legea este neconstituțională.

„Nu se poate să faci o lege care să vizeze o firmă. Va fi respinsă de Curtea Constituțională pentru că se va constata că este o lege neconstituțională”, a mai spus Băsescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie care primea zilnic peste 100 de apeluri cu număr ascuns a descoperit că...
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal...
FOTO. Imagini incendiare! Cea mai frumoasă voleibalistă din lume, în costum de baie
Președintele CCR, Marian Enache, s-a căsătorit la 70 de ani. Ce funcții importante ocupă noua...
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Crin Antonescu, atac la Iohannis și conducerea PNL: Un grup de nevertebrate politic, orice vot...
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc...
Reacţia influenceriţei Lolrelai după ce stomatologul care a violat-o a fost condamnat
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață...
Pensia infimă pe care o primește Ilie Năstase, după recalculare! Fostul tenismen este șocat: „Nu...
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Compania ce patentează motorul în 6 timpi. Cum ar putea schimba industria auto?
Securitatea naţională pe agenda CSAT: Planul de înzestrare 2025-2034 în centrul atenţiei
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Devine interzis în UE, inclusiv în România. Nu se va mai găsi deloc în haine,...
Marele pericol dacă stai la bloc. Adevărul despre interfon
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa,...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
VIDEO Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean nu mai formează un cuplu! Mesajul pe...
Mesajul transmis de Alin Gabriel Matei, fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, în...
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Amendă anulată pentru Google! Gigantul scapă de plata sumei de 1,49 miliarde de euro