Ce nu s-a văzut la comisia Roșia Montană. Cum s-a negociat cvorumul unei ședințe de peste 10 ore. VIDEO

Ce nu s-a văzut la comisia Roșia Montană. Cum s-a negociat cvorumul unei ședințe de peste 10 ore. VIDEO
Publicat: 07/11/2013, 01:40
Actualizat: 31/07/2014, 14:15

Mai bine de zece ore a durat ședința, miercuri, comisiei speciale pentru Roșia Montană, timp în care social-democrații și liberalii și-au pus la încercare nervii reciproc, așteptând ca una dintre tabere să părăsească lucrările. În final, nicio decizie din lipsă de cvorum, negociată pe holurile parlamentului de pesediști cu pepedediștii.

Deși la un moment dat din partea PSD rămăsese doar președintele comisiei, Darius Vâlcov, la scurt timp și-au făcut apariția și Gabriela Firea și Florin Iordache, în sală fiind prezenți cinci liberali, doi udemeriști, un reprezentant al minorităților și doi parlamentari PPDD, adică în total 13 membri.

Cu toate acestea, înainte ca ședința să fie suspendată lipsă de cvorum, senatoarea Firea a putut fi văzută pe holul Parlamentului stând de vorbă cu cei doi pepedediști. Mai mult, din filmulețul de mai jos se poate observa cum pesedista îi arată ceva scris pe telefonul ei senatorului PPDD Constantin Popa, în timp ce Deputatul Tudor Ciuhodaru a răspuns la telefon.

Deși erau prezenți în Parlament, într-un birou separat de sala ședinței, cei patru, Ciuhodaru, Iordache, Firea și Popa nu au existat pe lista de prezență, motiv pentru care cvorumul nu a fost întrunit (nouă membri), iar ședința a fost suspendată.

„Nu am dispărut nicăieri, am ieșit pe hol cu domnul doctor (Tudor Ciuhodaru – n.r.) să ne consultăm. Am stat, am discutat. Până ne-am consultat, ne-am trezit cu sala goală. PNL poate să ne acuze de orice, dar PNL, la urma urmei, face parte din USL. Noi n-avem cum să trădăm, noi suntem în opoziție, nu avem o alianță cu PNL.”, a răspuns senatorul Popa.

În primă fază, pepededistul el a recunoscut că a avut o discuție cu Gabriela Firea, dar a precizat că nu a văzut nimic pe telefonul acesteia. „Pot să cred că colegii ne-au întins o mică capcană. Putem să ne-o asumăm și pe asta până la urmă”, a mai spus senatorul PPDD

În finalul declarației, el a negat că ar fi avut vreo discuție cu Gabriela Firea.

Lucrările comisiei vor fi reluate joi dimineața, de la ora 10.00.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Meteorologii anunță că va fi vreme frumoasă în ultima lună de primăvară