VIDEO | Cîțu: Noi am continuat sa ne facem treaba și fără USR si am dus mai departe proiectele asumate

Publicat: 30/09/2021, 23:17
Actualizat: 01/10/2021, 00:46

Prim-ministrul Florin Cîțu, a declarat joi seară, la TVR 1, că actul de guvernare a mers la fel de bine și fără cei la USR PLUS în cadrul coaliției, prin continuarea proiectelor aflate deja în derulare. El a recunoscut că ar fi fost mai bine și cu USR PLUS pe care îi îndeamnă să renunțe în al doisprezecelea ceas la colaborarea toxică cu PSD și AUR și să revină la masa negocierilor pentru refacerea coaliției și continuarea reformelor.

„Pe mine mă interesează ca Guvernul sa o duca bine. Si va spun ca de atunci si pana acum, am si aici o lista cu masuri pe care le-am aprobat, am aprobat multe masuri bune pentru romani. Deci noi am continuat sa ne facem treaba, cu sau fără ei. Era mai bine cu ei, dar am făcut treaba si fără ei si am dus mai departe proiectele pe care le aveam in derulare. Doar PNL e responsabil, ceilalți au o competiție de moțiuni”, a declarat Florin Cîțu.

Premierul face un apel la liderii politici să lase „țipetele pe la televiziuni” și să vină cu soluții în Parlament pentru rezolvarea crizei sanitare cauzată de Covid-19.

„Eu vreau ca liderii politici, pe lângă țipetele pe care le fac in fiecare zi la TV, să le spună românilor că de marți, dacă există o urgența la sănătate, o putem rezolva doar in Parlament”, a adăugat premierul.

Cîțu a precizat că singura șansă a celor de la USR PLUS să mai revină la guvernare alături de PNL este să renunțe la votarea moțiunii de cenzură și să revină la discuții pentru refacerea coaliției.

„Cheia cea mai simpla este la USR, dacă renunță la alianța iresponsabililor cu PSD si AUR, asta e portița de ieșire, însă doar înainte de moțiune”, a precizat Cîțu.

Întrebat ce șanse mai are ca după ziua de marți când se va vota moțiunea ce cenzură depusă de PSD, care va fi votată și de USR PLUS și de AUR, Florin Cîțu a afirmat: „Șanse foarte mari, mai mari de 50%. Negocieri om cu om, pe mai multe strategii mă bazez. Această guvernare liberală, împreună cu partenerii noștri de la UDMR, va rezista până în 2024”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România! A MURIT
Cum a fost prins Prinţul Paul al României! Detaliul care l-a dat de gol. Acesta...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Exclusiv: Valentina Borcea și Cristian Boureanu, împreună în instanță. Cine i-a dat în judecată pe...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Ce plantă poate preveni cancerul? Are proprietăți miraculoase: elimină pietrele de la rinichi și tratează...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Oare cât mai trebuie să mai îndur? Credeți-mă că nu mai pot". Mesajul fostului socru...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Pitagora, între matematică și învățăturile despre nemurirea sufletului