Deputat PSD: Cezar Preda e ridicol. Ponta a demis un om care greșise – Anastase fură, iar PDL o laudă

Deputat PSD: Cezar Preda e ridicol. Ponta a demis un om care greșise - Anastase fură, iar PDL o laudă
Publicat: 27/05/2012, 20:30
Actualizat: 28/05/2012, 13:37

Deputatul PSD Carmen Moldovan consideră „absolut sfidătoare” atitudinea liderului PDL Buzău, Cezar Preda, care dorește moțiune de cenzură pentru că premierul a demis, în câteva ore, un om care a greșit, social-democrata afirmând că PDL o laudă, de doi ani, de Roberta Anastase, „care a furat un vot”.

„Cezar Preda este ridicol – vrea moțiune de cenzură pentru că premierul sancționează fără rezerve pe cei care greșesc. Preda ar fi trebuit să propună moțiune în partid împotriva Robertei Anastase, care a fraudat un vot din poziția a treia în stat”, se arată într-un comunicat PSD remis duminică agenției MEDIAFAX.

Deputatul PSD consideră „absolut sfidătoare atitudinea manifestată de liderul PDL Buzău, Cezar Preda, care și-a îndemnat partidul să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului USL”.

„Deci, faptele spun așa: premierul a demis un om la câteva ore după ce acesta a făcut o greșeală. Roberta Anastase fură un vot și timp de doi ani este lăudată de tot partidul. Dând dovadă de «curaj», vicepreședintele PDL propune moțiune de cenzură împotriva unui Guvern care acționează corect, dar protejează, alături de partidul său, un om care a fraudat un vot în văzul a milioane de români. Nimeni, cu excepția celor din PDL, nu poate explica un raționament precum cel al lui Cezar Preda. Avem un premier corect și un om aflat în a treia poziție în stat, care este protejat pe toate canalele pentru ceea ce a făcut, iar domnul Preda cere să fie sancționat cel dintâi”, a declarat Carmen Moldovan.

Ea susține că celor din PDL le este foarte frică de faptul că noul Guvern începe să scoată la iveală ceea ce a lăsat în urmă fosta guvernare.

„Procesul de «curățenie» din ministere îi sperie și atunci lansează tot felul de atacuri rupte de realitate. Acești oameni trebuie să dea socoteală pentru tot ce au făcut în acești ani”, afirmă deputatul PSD.

Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că democrat-liberalii trebuie să introducă, la începutul lunii iunie, moțiune de cenzură, el acuzând „intervenția brutală în justiție” a Cabinetului Ponta și prezența în Guvern a unor oameni cu probleme de imagine și de probitate morală.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Suceava, că deputatul PDL Cezar Preda poate să facă ce moțiune dorește, dar că acesta se bate acum pentru locul patru la Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Constantin Adrian Balaban-Grăjdan a fost demis de premierul Victor Ponta de la conducerea Inspectoratului de Stat pentru Construcții (ISC) din cauza „comportamentului” său, șeful instituției luând decizii fără să îl informeze pe primul-ministru, a anunțat, joi, Guvernul.

Decizia a fost luată de premier după ce Constantin Grăjdan, numit la ISC la 18 mai, a decis retragerea instituției din procesul „Trofeul Calității” al fostului premier Adrian Năstase.

Miercuri, procurorii DNA au făcut percheziții la Inspectoratul de Stat în Construcții, de unde au ridicat documente.

Acțiunea procurorilor a fost declanșată după ce ISC a trimis instanței supreme un punct de vedere prin care arăta că nu se constituie parte civilă în „Trofeul calității”, pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil.

ISC a depus, marți, la dosarul „Trofeul calității”, un document semnat de șeful instituției, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituția nu se constituie parte civilă în această cauză. În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit „Trofeul Calității în Construcții”, în bugetul instituției nu a fost înregistrat vreun prejudiciu.

Vicepreședintele PDL Monica Macovei a cerut, vineri, demisia premierului Victor Ponta pe motiv că acesta a creat „o schemă cu premeditare pentru a scăpa USL-iștii de răspundere penală, începând cu Adrian Năstase”, ea arătând că demiterea șefului ISC este „insuficientă”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Cine va fi succesorul lui Putin?
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Devine obligatoriu de la 1 OCTOMBRIE 2024. Se va aplica în absolut TOATĂ România
Concediul pentru creșterea copilului. Schimbări la întoarcerea în câmpul muncii
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Irina Loghin, indignată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Rafael Nadal nu este „100% sigur” dacă se va mai întoarce la Openul Italiei
×