Prima pagină » Știri politice » Doina Pană a demisionat din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor. Mesajul lui Dragnea

Doina Pană a demisionat din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor. Mesajul lui Dragnea

Doina Pană a demisionat din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor. Mesajul lui Dragnea
Detalii în articol

UPDATE: Președintele PSD, Liviu Dragnea, transmite, pe Facebook că nominalizarea pentru noul ministru al Apelor și Pădurilor va fi stabilită în cadrul Comitetului Executiv Național, care va fi convocat zilele următoare, după ce Doina Pană și-a anunțat miercuri demisia.

„Îi mulțumesc doamnei ministru Doina Pană pentru activitatea deosebită depusă în Guvernul României! #RadarulPădurilor, Codul #silvic, diminuarea defirișărilor ilegale, toate acestea și multe altele nu ar fi fost posibile fără implicarea doamnei ministru! Propunerea pentru noul ministru va fi stabilită în cadrul Comitetului Executiv Național, care va fi convocat zilele următoare”, anunță pe Facebook, Liviu Dragnea.

„Prin prezenta vă aduc la cunoștință că starea mea de sănătate nu-mi mai permite continuarea activității în calitatea de ministru. Prin urmare, prin prezenta, vă prezint demisia mea din calitatea de ministru în cadrul ministerului Apelor și Pădurilor, pe motiv de sănătate. Apreciez conclucrarea deosebit de fructuoasă pe care am avut-o și vă asigur de întreg sprijinul meu pentru îndeplinirea programului de guvernare din calitatea mea de parlamentar”, se arată în demisia către premierul mihai Tudose, care este înregistrată miercuri, 3 ianuarie.

„Prin acțiunile întreprinse și măsurile concrete luate în domeniul Păduri în cele două mandate ale mele de ministru al Apelor și Pădurilor (martie 2014 – decembrie 2014 și 30 iunie 2017 – 3 ianuarie 2018), precum și prin activitatea mea susținută în Parlamentul României, consider că mi-am îndeplinit misiunea: scăderea drastică a tăierilor ilegale de arbori din pădurile României”, arată Doina Pană, într-un raport de activitate anexat demisiei din funcția de ministru.

„Datorită Radarului Pădurilor și a sistemului 112 pentru transportul de lemn, instrument pe care l-am implementat în 2014, și a măsurilor legislative la care am fost co-inițiator, un nou Cod Silvic și o nouă Lege a contravențiilor silvice, de la 8,8 milioane mc/an lemn tăiat ilegal (conform raportului Curții de Conturi a României din anul 2014), s-a ajuns la cca 0,4 milioane mc/an. Tot datorită Radarului Pădurilor, care nu permite achiziția de lemn tăiat ilegal, s-a ajuns la situația că România a devenit, din exportator de buștean, importator de buștean. Exportăm pe an cca. 0,3 milioane mc și importăm pe an peste 2 milioane mc”, mai arată Doina Pană.

De asemenea, „sistemul informatic SUMAL funcționează din 2014, fără întrerupere. El a fost dezvoltat în plus, în 2014, față de cerințele Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, încât drumul lemnului de când pleacă din pădure până la destinatarul final (mobilă sau ieșire din țară) este urmărit în timp real prin intermediul Radarului Pădurilor. Este un sistem unic în Europa, posibil în lume, foarte eficient. Un exemplu de foarte bună practică, apreciat public și de Comisia Europeană. Colaborarea cu Serviciul de Telecomunicații Speciale creează premisele dezvoltării eficiente a întregului sistem informatic integrat”.

„Toate acestea, coroborate cu dezvoltarea informatică a SUMAL și a Radarului Pădurilor, completate de promulgarea noului Statut al personalului silvic, vor conduce, în scurt timp, la diminuarea spre 0 a tăierilor ilegale în România”, mai arată ministrul demisionar.

Doina Pană, are 60 de ani, este vicepreședinte PSD și a mai fost ministru, în Guvernul condus de Victor Ponta, unde a deținut mandatul de la Ape, Păduri și Piscicultură. A devenit cunoscută după ce, în 2014, presa a relatat că, într-o vizită făcută la inundațiile din județul Teleorman, premierul Victor Ponta i-ar fi spus: „Ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de niște inundații?”. Cei doi au infirmat acest dialog.

Doina Pană se află la al doilea mandat și în Legislativ. De profesie este inginer electrotehnist, și a lucrat în învățământ de 34 de ani. S-a născut pe data de 16 mai 1957, în comuna Matei, județul Bistrița-Năsăud.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Frații Tate vor să se mute la Cluj-Napoca și să cumpere un hotel celebru, clădire istorică, unde să locuiască. Ce spune primăria
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce cresc temerile privind o posibilă confruntare între Rusia și NATO. Unde poate ataca Putin
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Azi e celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este! Poți ghici din prima?
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Chinezii au șocat Salonul Auto din 2026 cu această mașină extremă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii