Prima pagină » Actualitate » Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Nicușor Dan: „Sunt pentru management privat în companiile statului”

Ruxandra Radulescu

Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei dezbateri organizate la RTV, că este în favoarea unui „management privat în companiile statului”, cu anumite excepții. De asemenea, candidatul independent la președinție a precizat că vrea să transforme România într-un „mediu care să atragă investiții”, atât din țară cât și străinătate.

Nicușor Dan a precizat că este nevoie de o reformă la nivelul conducerii companiilor de stat și a precizat că o soluție este introducerea unui management privat în astfel de instituții.

„România a promis, când s-a angajat la PNNR, că va reforma conducerea companiilor de stat, unde este foarte mult politic și nu s-a ținut de cuvânt și Comisia Europeană a blocat niște tranșe din fondurile PNNR din Româna. Am găsit la Primăria Capitalei 28 de companii municipale, din care am închis 20, au plecat niște oameni acasă, pentru că eu cred că statul trebuie să se retragă din economie, mai puțin în niște puncte strategice, cum sunt producătorii naționali de energie. Sunt pentru management privat în companiile statului, sunt pentru închiderea unor companii ale statului care nu sunt esențiale și unde piața poate face lucrurile mult mai bine decât le face statul.”, a declarat Nicușor Dan la RTV.

Nicușor Dan: „Trebuie să facem un mediu care să atragă investiții”

„Noi trebuie să facem un mediu care să atragă investiții, și ale străinilor, și ale capitalului românesc și ale românilor din diaspora. Am fost în Spania acum două săptămâni și era cineva, care avea o companie de 15 ani, nu primise un control, statul spaniol știa că omul își plătește taxe, avea echivalentul ANAF-ului digitalizat și era suficient. În România aveai 40 de controale. Votul pe care românii îl vor da, vor imprima și o direcție. Sper ca de data asta, lucrurile să se schimbe.”, a mai adăugat candidatul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!