Prima pagină » ALEGERI 2024 » Dominic FRITZ: Eu personal, încă nu pot vota/Cătălin DRULĂ: Am votat pentru o premieră, pentru un om care a dovedit că a făcut carieră

Dominic FRITZ: Eu personal, încă nu pot vota/Cătălin DRULĂ: Am votat pentru o premieră, pentru un om care a dovedit că a făcut carieră

Luiza Dobrescu
Dominic FRITZ: Eu personal, încă nu pot vota/Cătălin DRULĂ: Am votat pentru o premieră, pentru un om care a dovedit că a făcut carieră

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a mers la secția de votare doar ca să-l însoțească pe colegul său de partid, Cătălin Drulă. Edilul a declarat că el nu poate vota, pentru că încă nu este cetățean al României. Cătălin Drulă  și-a exprimat opțiunea în favoarea acelui candidat-premieră, care a făcut carieră în domeniul privat și public. 

Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, încă nu-și poate exprima votul din cauză că cererea de cetățenie pe care a depus-o va fi analizată avia pe 17 decembrie. Însă, colegul său de partid, Cătălin Drulă și-a putut exercita acest drept. La ieșirea de la urne, cei doi au făcut câteva declarații de presă.

A ieșit soarele la Timișoara, chiar dacă e încă frig. E un semn bun pentru România și pentru următorii ani. Sunt încrezător că România va alege un președinte modest, cinstit și care are capacitatea să unească țara.

Eu nu am putut încă să votez – dosarul meu de cetățenie e încă în analiză – dar i-am însoțit pe colegii mei până la secția de votare. Mergeți să votați. Să răsară soarele peste tot. pentru ţară”, a transmis Dominic Fritz.

Am votat cu optimism astăzi, simt că creşte un val al speranţei în România şi sper din toată inima, cred că la sfârşitul acestei zile vom avea o veste bună, vom avea un tur doi în care vom avea  pe cine să alegem, pentru un viitor mai bun al României, pentru a schimba felul cum e condusă România de la Cotroceni, pentru o premieră, pentru un om care a dovedit ce a făcut în cariera privată şi publică. E un vot pe care l-am dat astăzi cu speranţă pentru viitor, a spus Drulă.

CITEȘTE ȘI:

ALEGERI 2024 Ciprian CIUCU: „Am VOTAT pentru cel care are o experiență foarte bună și relevantă pentru poziția de

ALEGERI 2024 Nicușor DAN: Pentru Referendumul local, am votat împotriva mafiei imobiliare. Pentru

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
DIICOT, PERCHEZIȚII DE AMPLOARE în Bihor. Rețea suspectată că exploata persoane vulnerabile
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Salariul minim URCĂ, amenzile se MĂRESC. Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie
Click
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Ioana Ginghină și Alexandru Ciucu? Actrița a recunoscut: „Se simțea o atracție”
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Amenda pentru centură, mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc celelalte sancțiuni rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cu ce preț vine, de fapt, longevitatea noastră?