Prima pagină » Știri politice » Gabriela Firea, un nou atac la Traian Băsescu: ”Parchetul ne va anunța ce se întâmplă”

Gabriela Firea, un nou atac la Traian Băsescu: ”Parchetul ne va anunța ce se întâmplă”

Gabriela Firea, un nou atac la Traian Băsescu: ''Parchetul ne va anunța ce se întâmplă''
Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat sâmbătă seara că nu a încheiat medierea cu fostul președinte Traian Băsescu, în cazul dosarului aflat pe rolul Parchetului General, din motive care nu îi pot fi imputate.

”Nu am încheiat, din păcate, medierea, din motive care nu-mi pot fi mie imputabile. Cred că nici nu a fost o intenție foarte serioasă de mediere. Parchetul ne va anunța, în perioada următoare, ce se va întâmpla cu acest dosar”, a declarat Gabriela Firea, la B1 TV.

Anchetatorii au redeschis, în 30 decembrie 2014, dosarul în care Gabriela Firea îl acuză pe Traian Băsescu de șantaj, întrucât fostul șef al statului nu mai beneficiază de imunitate.

În noiembrie 2015 cele două părți au încheiat un contract de mediere.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe președintele României de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

”Într-un interviu difuzat în seara zilei 13.04.2014, referindu-se la activitatea parlamentară a dnei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, Traian Băsescu a afirmat: «Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă… Nu-i atentă… Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele»”, arăta Firea în denunț.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, la telefon cu premierul Ucrainei! Despre ce au discutat
Digi24
Ce document trebuie să prezentăm la medic de la 1 septembrie. Precizările CNAS
Cancan.ro
ULTIMELE zile din viața Ancăi Pandrea. Ce s-a întâmplat cu celebra actriță începând de sâmbătă
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
VIDEO Ce prețuri au bulgarii după trecerea la euro: „Cum își permit oamenii ăștia?”
Mediafax
Medicina de proximitate: cum a devenit clinica Affidea din Cosmopolis reper pentru familiile din nordul Capitalei
Click
Victor Yila, mărturii cutremurătoare despre ultimele zile din viața Ancăi Pandrea: „Vineri a fost ok, am glumit. Era super lucidă”
Digi24
Putin cere Chinei, Indiei și Iranului să ajute la prevenirea conflictelor în lume: „Trebuie să facem tot posibilul”
Cancan.ro
A fost cutremur în România la ora 9:54! Ce magnitudine a anunțat INFP
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
OMODA 4 debutează în Europa. Noul SUV chinezesc ar putea deveni un „Dacia Duster killer”
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Strategie nouă: Ce recompensă primesc șoferii prudenți în unele orașe din SUA?