Lavinia Șandru, poveste cu Băsescu: „M-am uitat la el, mi-a zâmbit, ne-am îmbrățișat. A fost așa un sentiment…”

Lavinia Șandru, poveste cu Băsescu: M-am uitat la el, mi-a zâmbit, ne-am îmbrățișat. A fost așa un sentiment...
Publicat: 19/05/2012, 01:34
Actualizat: 26/05/2012, 19:23

Vicepreședintele UNPR Lavinia Șandru a declarat, vineri, la Craiova, că s-a „împăcat” cu șeful statului, care spunea, în 2005, că „în politică este foarte ușor să ajungi pe centura politicii”, ea susținând totodată că „judecând pragmatic, acum, ca om politic” lovitura primită a ajutat-o.

Lavinia Șandru a precizat, într-o conferință de presă susținută la sediul de campanie al partidului din Craiova, că întâlnirea cu președintele Traian Băsescu a avut loc pe holurile Palatului Cotroceni, la învestirea Guvernului Ungureanu.

„M-am împăcat cu Traian Băsescu. Ne-am întâlnit pe un coridor. Traian Băsescu traversa coridorul, eu ieșeam cu colegii. S-a întors spre mine președintele, m-am uitat la el, mi-a zâmbit, ne-am îmbrățișat. A fost așa un sentiment… Pentru el a fost un sentiment că m-am întors de undeva de unde plecasem. Pentru mine a fost așa un sentiment că m-am revăzut cu un om, la care, credeți-mă, am ținut enorm și sunt convinsă că la un moment dat vom sta amândoi și vom râde de perioada de care vă amintiți și dumneavoastră”, a menționat Șandru.

Vicepreședintele UNPR a mai spus că i-a mulțumit lui Traian Băsescu deoarece lovitura primită a ajutat-o ca om politic.

„Dacă este să judecăm pragmatic, acum, pe mine, ca om politic, m-a ajutat foarte mult lovitura aia pe care am primit-o, pe care o primești de la un om drag, un om în care crezi. Pe mine m-a ajutat, pentru că am fost obligată să fac politică într-o zonă de haiducie, cam cum faceți voi presă în fiecare zi. Am făcut o politică în zona de haiducie, în zona de centură politică, nu mi-e rușine, e brand-ul meu, centura politicii, nu-l las la nimeni. Să fie clar, de pe centură lucrurile se văd mai bine decât de la putere și de la opoziție. Centura e o zonă extrem de sfântă în politică”, a adăugat Șandru.

În 2005, președintele Traian Băsescu critica demersul unor membri PD, între care se număra și Lavinia Șandru, pe atunci deputat PD, care au semnat o scrisoare deschisă de susținere a lui Cozmin Gușă la președinția partidului. Traian Băsescu preciza că a ales să răspundă public demersului inițiat de deputatul Lavinia Șandru, deoarece aceasta i-a folosit excesiv numele într-o emisiune televizată și că în respectiva scrisoare se vorbea despre un politician care este singurul ce poate urma linia lăsată în partid de Traian Băsescu. „Atrag atenția oricărui membru al PD să nu-și permită să mai utilizeze numele președintelui României pentru a-și atrage simpatia altei părți a partidului”, afirma Traian Băsescu.

Președintele mai spunea că „vorbăreața doamnă” a luat doar 300 de voturi în candidatura de la Târgu Mureș, însă el a susținut-o să fie prima pe listă pentru că a avut încredere că ea vrea să facă o carieră politică și nu jocuri politice. „În politică este foarte ușor să ajungi pe centura politicii, acolo unde te poți întâlni cu mulți alți politicieni care rătăcesc din partid în partid”, a mai spus Traian Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
REPORTAJ. Armată română, caut soldați. Ofer recompensă de 1.000 de euro pe lună. Problema: recruții...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Motivul halucinant al crimei din Crângași: Un Like dat pe Facebook de fiicele victimei! Bărbatul...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Ce prevede proiectul
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
”Poate să stea în picioare” Florin Piersic a început procesul de recuperare după operația la...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Astronomii din România au observat 30 de stele variabile! Ce nume vor purta?
×