VIDEO | Liviu Dragnea: Am fost vaccinat forțat la Penitenciarul Rahova, altfel pierdeam dreptul la muncă

Publicat: 07/10/2021, 21:38
Actualizat: 08/10/2021, 00:28

Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a relatat joi, la B1TV, despre problemele pe care le-a întâlnit în Penitenciarul Rahova. El a afirmat că în detenție s-a îmbolnăvit de Covid și ulterior fost și vaccinat în obligatoriu, altfel pierdea dreptul la muncă.

Dragnea a povestit că în urma discuției cu un jurnalist, conducerea închisorii a considerat că el a încălcat regulamentul penitenciarului, discutând cu presa și a fost plasat în izolare.

„Am fost vaccinat la Rahova. Nu m-am vaccinat, am fost vaccinat. Am avut și Covid în decembrie, anul trecut și în aprilie-mai mi s-au făcut cele două vaccinuri. Nu ai cum să nu le faci acolo. Nu mi s-a dat posibilitatea să decid, așa cum nu i s-a dat posibilitatea nimănui din sistem. Dacă nu te-ai fi vaccinat erai scos de la muncă. Eu de abia fusesem repartizat la muncă după nouă luni de izolare în celulă și nu am mai riscat”, a afirmat Liviu Dragnea.

Fostul șef al social-democraților a declarat că a avut un șoc din punct de vedere psihologic atunci când a ajuns la închisoare, când a realizat și-a pierdut libertatea. El a mai relatat că în sistemul penitenciar nu a fost tratat la fel ca ceilalți deținuți, fiindu-i interzis dreptul la sănătate.

„Am avut și accident, am avut din păcate și o restrângere a dreptului la sănătate. Acum e mai bine, important e că merg pe picioarele mele, asta e cel mai important, și sunt sănătos și la cap. Am avut momente grele din punct de vedere psihologic în primele două zile. Atât. E vorba de reacția conștientului și a subconștientului probabil la interdicția celui mai important drept pe care îl poate avea un om, și anume libertatea. Acest sentiment de închis, la care s-a adăugat și o frustrare foarte mare față de nevinovăția pe care o știam și nedreptatea pe care am simțit-o, a făcut să fie mult mai profund acel sentiment, dar am depășit, încet, încet”, a precizat Dragnea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO. Cum arată Cernobîl și Pripiat la 38 de ani de la dezastrul nuclear...
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
De ce și-a întrerupt, de fapt, David Popovici studiile universitare, după doar câteva luni de...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l...