Premierul Republicii Moldova spune că s-a consultat cu Ilie Bolojan înainte să-l propună pe Claudiu Năsui în Guvernul de la Chişinău
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a explicat decizia numirii deputatului USR Claudiu Năsui în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Acesta a spus că în timpul vizitei sale de la București, de la sfârșitul lunii trecute, l-a întrebat pe Ilie Bolojan despre candidatura lui Năsui, care a fost ministru și în România.
„Răspunsul pe care l-am primit a fost satisfăcător pentru mine ca să mergem înainte cu această decizie”, a mărturisit Vasile Tofan relatând discuţia avută cu Ilie Bolojan despre Claudiu Năsui.
Șeful Guvernului de la Chișinău a declarat într-o emisiune la Moldova 1 că viziunea sa și a lui Claudiu Năsui coincid inclusiv în ceea ce privește reducerea cheltuielilor bugetare și a taxelor.
„Provocările pe care le avem noi ţin foarte mult de un sector guvernamental destul de ponderat, unde trebuie să mai reducem costurile. Şi în asta crede domnul Năsui. Crede într-un stat mai mic, în cheltuieli bugetare mai mici, în taxe mai mici, companii de stat mai eficiente şi mai puţine. Ne-am gândit că din moment ce avem aceste provocări, trebuie să punem la cârmă un om care crede anume în aceste lucruri. A fost ministru al economiei în România, a fost parlamentar în România. Cred că ne va ajuta inclusiv să fortificăm relaţia noastră cu România. Cred că este o decizie foarte bună”, a declarat Vasile Tofan în emisiunea „Pe faţă” de la Moldova 1, relatează NewsMaker.md.
De ce l-a propus Vasile Tofan pe Claudiu Năsui în Guvernul de la Chișinău
Premierul Republicii Moldova a comentat și reacțiile apărute după anunțarea candidaturii lui Claudiu Năsui, inclusiv întrebarea de ce nu a fost ales un cetățean al țării. Tofan a explicat că statul are dificultăți în a găsi specialiști dispuși să accepte funcții de conducere, inclusiv cele de ministru sau șef de agenție.
„Ne vine foarte greu să găsim oameni, pentru că nu vor să lucreze la stat. Înainte la stat poate se fura tare mult sau veneau pentru alte scopuri, acum am încrederea că, în mare, oamenii care vin în poziţii importante la stat nu vin să fure, vin să lucreze. Trebuie să fim în primul rând interesaţi în succesul economic al Moldovei şi pe cei mai buni pe care îi găsim să îi aducem. Nu trebuie să fim excesiv de puritani în sensul că doar noi şi nimeni mai mult”, a explicat Vasile Tofan.
Vasile Tofan a anunțat marți că Eugeniu Osmochescu, actualul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, va prelua funcția de ministru al Agriculturii și Industriei alimentare, iar în locul lui, la conducerea ministerului este propus Claudiu Năsui.
Claudiu Năsui a primit și cetățenie moldovenească în aceeași zi
În aceeași zi, deputatul USR, propus ministru al Dezvoltării și Digitalizării în Guvenul de la Chișinău a devenit cetățean al Republcii Moldova, în urma unui decret semnat de Maia Sandu. Năsui a transmis că a acceptat propunerea premierului de la Chișinău și că va renunța la calitatea de deputat în Parlamentul României.
„Am rezonat puternic cu viziunea domnului Vasile Tofan, noul premier al Republicii Moldova, pentru această țară: ca Republica Moldova să devină cea mai primitoare țară pentru antreprenori. El înțelege că statul nu rezolvă problemele economice, în cel mai bun caz, doar le administrează, iar de cele mai multe ori, le agravează atunci când intervine în economie”, a scris Claudiu Năsui pe Facebook.