Prima pagină » Știri politice » Noi decizii luate de Guvern / Va fi aprobată lista cu localitățile care vor deveni stațiuni turistice

Noi decizii luate de Guvern / Va fi aprobată lista cu localitățile care vor deveni stațiuni turistice

Noi decizii luate de Guvern / Va fi aprobată lista cu localitățile care vor deveni stațiuni turistice

Guvernul se reuneşte vineri în şedinţă. Pe ordinea de zi se află, printre altele, un proiect pentru aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional şi local, dar şi un proiect de OUG privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman.

Potrivit agendei Guvernului, Executivul ar putea aproba atestarea ca staţiune turistică de interes naţional a Zonei turistice a municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş. Totodată, 14 localităţi sau părţi din localităţi din judeţele Harghita, Maramureş, Argeş, Bihor, Cluj, Covasna, Hunedoara, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea ar urma să fie atestate ca staţiuni turistice de interes local. Hotărârea mai prevede şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice.

Un alt punct aflat pe ordinea şedinţei Executivului se referă la înfiinţarea pe lângă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii.

Se aprobă înfiinţarea pe lângă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii pentru gestionarea sumelor reţinute conform art.11, alin (1) al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2023 destinate implementării Instrumentului de sprijin al fermierilor afectaţi de pierderi ale producţiei agricole prevăzut în cadrul intervenţiei DR-32 din Planul Strategic PAC 2023-2027, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene C(2022) 8783 din 7.12.2022, denumită în continuare Activitate, se arată în proiect.

Un alt proiect se referă la scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, în vederea ajutorării persoanelor afectate şi reconstrucţiei locuinţelor acestora, distruse de incendiul produs în comuna Mărăcineni, satul Căpăţâneşti, respectiv în comuna Vadu Paşii, satul Băjani, precum şi de vântul puternic din comuna Bisoca, satul Sările, judeţul Buzău.

”Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea imediată ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, a unor cantităţi de produse (…) în valoare de 65.322,24 lei fără TVA, în vederea ajutorării persoanelor afectate şi reconstrucţiei locuinţelor acestora, distruse de incendiul produs în comuna Mărăcineni, satul Căpăţâneşti, respectiv în comuna Vadu Paşii, precum şi de vântul puternic produs în comuna Bisoca, judeţul Buzău”, prevede proiectul.

Guvernul va lua în discuţie şi un proiect de hotărâre ce prevede aprobarea ocupării temporare a terenului în suprafaţă de 1,1259 ha din fondul forestier naţional de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale ”Transgaz” SA Mediaş, pentru proiectul de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale ”Conductă de transport gaze naturale Gherceşti-Jitaru (inclusiv alimentare cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică)”.

Pe ordinea de zi se mai află o serie de proiecte care se referă la aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ”Pod pe DN 54 km 64+001″, judeţul Teleorman, ai obiectivului de investiţii „Dragaj de investiţii în porturile maritime” şi cei aferenţi obiectivului ”Varianta de ocolire Horezu”, judeţul Vâlcea.

Pe agendă se mai află un memorandum cu tema: Aprobarea acordării în mod excepţional de către Ministerul Educaţiei de granturi de studii fără plata taxelor de şcolarizare, fără bursă, pentru programul de studii de an pregătitor de limba română, organizat de instituţii de învăţământ superior de stat din România, în favoarea unor cetăţeni români şi a membrilor de familie ai acestora, români de pretutindeni sau cetăţeni străini, care au fost evacuaţi din Fâşia Gaza.

Un alt memorandum aflat pe ordinea de zi a şedinţei se referă la relocarea în afara zonelor urbane a unor penitenciare, iar un altul vizează creşterea cheltuielilor de natură salarială ca urmare a creşterii numărului de personal cu 88 de lucrători faţă de numărul efectiv de personal la 31.12.2023, pentru Societatea Uzina Mecanică Cugir S.A.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor