Prima pagină » Știri politice » Noul ministru al Educației: „Scoatem în evidență elemente nu atât de importante cum ar fi plagiatele. Legea nu prevede că trebuie ghilimele”

Noul ministru al Educației: „Scoatem în evidență elemente nu atât de importante cum ar fi plagiatele. Legea nu prevede că trebuie ghilimele”

Valentin Popa, propus pentru funcția de ministru al Educației, spune că se discută prea mult despre plagiate fiind umbrite astfel valorile învățământului românesc, în condițiile în care nici legea nu prevede exact unde se pun ghilimelele.

„Am avut întotdeauna absolvenți extraordinari care au plecat în străinătate. Este păcat cu umbrim valorile învățământului prin scoaterea în evidență a unor elemente nu atât de importante, cum ar fi plagiatele. Vorbim mult prea mult despre de 0,1% din tezele de doctorat care ar fi plagiate”, a declarat Valentin Popa, după audierea din comisia parlamentară, unde a primit aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Educației.

Popa spune ccă nici legea nu este foarte clare în domeniul plagiatelor.

„Nici legea după care ar trebui sa îi condamnăm nu este chiar perfectă, nu prevede legea că trebuie ghilimele la un text pe care îl preluăm, sau citarea imediată după el, deși azi cercetătorii noștri așa fac. Nici eu nu am învățat în facultate să fac în acest mod, citarea era la final, dar nu să o faci imediat lăngă text”, a mai spus ministrul propus al Educației. 

CITEȘTE ȘI Cum explică noul ministru al Educației greșelile gramaticale pe care le face. VIDEO

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vestea serii pentru șoferi: motorina se ieftinește de la miezul nopții
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Care sunt șansele ca R. Moldova să renunțe la independență pentru a intra în UE. Scenariul unirii cu România, analizat de presa internațională
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Ce a vorbit Dan Alexa cu Alina Pușcău după ce boala s-a agravat. „Să ne rugăm pentru ea că e mult mai greu”
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Bei energizante în fiecare zi? Iată ce se întâmplă cu organismul tău!