Prima pagină » Știri politice » Numirea lui Mihai Busuioc la Curtea Constituțională, CONTESTATĂ în Parlament și la CCR. Nu ar îndeplini cel puțin două din cele trei cerințe legale

Numirea lui Mihai Busuioc la Curtea Constituțională, CONTESTATĂ în Parlament și la CCR. Nu ar îndeplini cel puțin două din cele trei cerințe legale

Numirea lui Mihai Busuioc la Curtea Constituțională, CONTESTATĂ în Parlament și la CCR. Nu ar îndeplini cel puțin două din cele trei cerințe legale

Numirea la propunerea PSD a lui Mihai Busuioc la Curtea Constituțională a stârnit indignare printre aleși. Nadia Cerva (SOS România), partid condus de Diana Șoșoacă, a contestat la CCR și la Senat numirea lui Busuioc, deoarece nu ar îndeplini cel puțin două din cele trei condiții cerute de lege.

„Având în vedere că apreciem că pentru ocuparea funcției de judecător al Curții Constituționale este necesară îndeplinirea următoarelor condiții imperative, cumulative și absolute, referitoare la nivelul de pregătire al candidatului în sfera domeniului juridic: pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior (art. 61 alin. 3 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale – republicată)”, se arată în contestația depusă de SOS România.

Curtea Constituțională va lua în discuție în 1 iulie sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcția de judecător al CCR.

Potrivit CV-ului său, Mihai Busuioc nu îndeplinește două dintre cele trei condiții, susține SOS, respectiv „cea privind pregătirea juridică superioară și cea privind vechimea de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior”.

Contestația arată că, deși Busuioc a urmat cursuri de drept și formare juridică între anii 1998 și 2010, acestea reprezintă doar pregătirea teoretică, nefiind suficiente pentru a demonstra o „înaltă competență profesională”. Mai mult, semnatarii plângerii susțin că simpla absolvire a unei facultăți de drept nu echivalează cu „pregătirea juridică superioară”.

Procedura parlamentară din Comisia de specialitate, contestată la rândul ei

Grupul S.O.S. România acuză și o lipsă de rigoare în procesul de avizare parlamentară a candidaturii lui Mihai Busuioc. Conform contestației, avizul favorabil dat de Senat ar fi fost acordat în mod abuziv, prin ignorarea prevederilor legale, ceea ce ar vicia întreaga procedură de desemnare.

„În lipsa îndeplinirii celor două criterii esențiale — pregătirea juridică superioară și vechimea de 18 ani în activitatea juridică — nu poate fi vorba nici de ‘înaltă competență profesională’, a treia condiție cerută de lege pentru ocuparea acestei funcții de maximă responsabilitate juridică”, mai precizează textul.

Contesația depusă de SOS România poate fi consultată integral – AICI

Mihai Busuioc își începe mandatul la CCR pe 13 iulie

Contestația a fost trimisă atât Secretariatului General al Senatului, cât și Curții Constituționale. Aceasta urmează să decidă dacă va admite sesizarea și dacă va suspenda sau revoca hotărârea de numire a lui Mihai Busuioc, care ar urma să înceapă mandatul de judecător la CCR pe 13 iulie 2025, pentru o perioadă de 9 ani.

Numirea lui Busuioc fusese decisă de Senat în data de 24 iunie 2025, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial în aceeași zi.

Foto: Mediafax/ Andreea Alexandru


CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia mai are 60 de zile de răgaz? Marco Rubio explică planul lui Trump
Digi24
„Apocalipsa: vineri, 13 noiembrie 2026”. De ce a prezis un grup de cercetători în anii ‘60 că aceasta este data când se va sfârși lumea
Cancan.ro
Ultimele cuvinte ale lui Pablito. Ce a spus nepotul interlopului Adrian Mogoș înainte să moară este cutremurător
Prosport.ro
„De la obraz”: Corina Caragea, surprinsă neplăcut în America! Prezentatoarea de la PRO TV a dezvăluit ce a nemulțumit-o la New York
Adevarul
Cu cât timp înainte se poate depune dosarul de pensionare și cât durează până intră prima pensie
Mediafax
Putin vrea să decidă soarta Ucrainei cu Trump și Xi, FĂRĂ Zelenski
Click
Ce relație are Andreea Raicu cu mama sa, la 87 de ani! Mărturisirea vedetei: „Mă inspiră în fiecare zi”
Digi24
Trump, nou atac la adresa lui Zelenski: Nu vrea să pună capăt acestui război şi probabil că niciodată n-a vrut
Cancan.ro
Ispita Gabriella, ordin de protecție împotriva 'principesei' Bianca?! Ce i-a făcut soția Prințului Marco
Ce se întâmplă doctore
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Probleme grave la mai multe modele Volkswagen. Mașinile pot lua foc din cauza bateriilor
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit un sistem ascuns de curățare al ochiului
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ: Și-a ucis mama și tatăl vitreg!
Mediafax Spania
Iarna vine cu FACTURI MAI MARI! Cu cât se vor scumpi gazele și lumina