Prima pagină » Știri politice » PNL cere alegeri anticipate

PNL cere alegeri anticipate

PNL a adoptat o rezoluție prin care, pe lângă demisia premierului Victor Ponta și a întregului Guvern, cere și alegeri anticipate."PNL consideră că singura soluție cinstită, transparentă și firească de ieșire din criza politică este întoarcerea la urne", se arată în rezoluția adoptată de liberali.

Întruniți în ședința Biroului Politic Național, liderii PNL au adoptat o rezoluție prin care cer, pe de-o parte, demisia Cabinetului Ponta, în frunte cu premierul, și pe de altă parte, alegeri parlamentare anticipate.

„PNL consideră că schimbarea premierului nu este suficientă pentru bunul mers al României și al guvernării. PSD, aflat la putere, este într-o profundă criză morală, având ca unică preocupare apărarea politicienilor suspecți de fapte de corupție și obstrucționarea Justiției. Prin faptele sale de zi cu zi, PSD pune la îndoială sistemul constituțional democratic și încalcă brutal normele statului de drept. PSD, prin liderii săi actuali, s-a delegitimat iremediabil și nu mai are ce oferi românilor. PNL consideră că singura soluție cinstită, transparentă și firească de ieșire din criza politică este întoarcerea la urne: alegerile anticipate. Românii, prin votul lor, vor da soluția corectă, al cărei prim pas a fost făcut la alegerile din 16 noiembrie”, se arată în rezoluția adoptată de liberali.

În plus, în document, liderii PNL vorbesc și despre „mentalitatea retrogradă” a „guvernului catastrofal”, „o mentalitate a pus politicianul mai presus de cetățean în fața legii și a Justiției”.

Tot în rezoluția adoptată, liberalii au făcut referire și la amenințările cu plângerea penală primite dacă vor organiza proteste și le cer parlamentarilor susținere pentru a pregăti alegerile anticipate.

„Reconfigurarea clasei politice în ansamblu, reconfirmată de votul românilor, reprezintă un nou început în vederea depășirii unei crize politice profunde, care riscă să întoarcă România într-un trecut de care am încercat să ne desprindem, cu mari eforturi, timp de 25 de ani. PNL consideră că acum este momentul ca forțele politice responsabile din Parlament să demonstreze românilor că sunt capabile să ia o decizie prin care cetățeanul să fie pe primul loc și, ca în orice democrație sănătoasă, cetățeanul să fie cel care decide viitorul României, la urne”, se mai arată în rezoluție.

CITEȘTE AICI REZOLUȚIA PNL

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc