Ponta: Am aflat de la SPP că Băsescu folosea deja piscina de la Vila Dante și a ales chiar parchetul

Ponta: Am aflat de la SPP că Băsescu folosea deja piscina de la Vila Dante și a ales chiar parchetul
Publicat: 26/07/2012, 09:17
Actualizat: 11/01/2013, 15:45

Premierul Victor Ponta susține că a aflat de la Serviciul de Protecție și Pază (SPP) că președintele Traian Băsescu folosea deja piscina vilei Dante în perioada în care imobilul era în proces de reamenajare și că președintele și-a ales personal chiar și parchetul.

DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!

„Am vorbit și eu cu cei de la SPP și mi-au spus că, din ordinul președintelui, nu intră nimeni acolo. SPP mi-a spus că, din cauza președintelui, nu pot să intru. Cui altcuiva aproba domnul Boc un milion de euro pentru repararea vilei? Cum poate Băsescu să mintă că nu știe nimic dacă el personal și-a ales toate lucrurile alea din vilă?”, a spus Ponta la RTV.

Premierul a arătat că a aflat de această situație după ce secretarul general al Guvernului nu a fost lăsat de SPP să pregătească vila pentru o întâlnire cu ambasadorii statelor UE acreditați la București și că accesul în vilă a fost posibil doar după ce Crin Antonescu, din postura de președinte interimar, a vorbit cu șeful SPP.

Miercuri, premierul Victor Ponta a luat mai mulți jurnaliști acreditați la Palatul Victoria și a mers cu ei la Vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparații din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuință a lui Traian Băsescu la finele mandatului.

„În 2010-2011, când se tăiau salarii și pensii, când am făcut cu toții eforturi foarte mari de a rămâne la o viață cât de cât decentă, această locuință care aparține RA-APPS din și la solicitarea președintelui Băsescu a fost pregătită, investindu-se peste un milion de euro în repararea sa, pentru, probabil, a fi ocupată de președinte imediat după își termină mandatul. Peste un milion de euro pentru confortul viitor al președintelui Băsescu. Cred că faimosul slogan „Să trăiți bine!” se aplică doar aici și cred că în acești doi ani de criză nu știu câți români au putut să-și facă o casă nouă, dar știu sigur că niciun român nu și-a făcut o casă nouă din bani publici, asta e absolut sigur; cu excepția președintelui Băsescu. Sper ca președintele Băsescu să-și ceară scuze public celor care în 2010 și în 2011, când domnia sa cheltuia un milion de euro pentru a-și amenaja casa, au suferit în această perioadă”, a spus Ponta.

Ulterior, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu, a arătat într-un comunicat de presă că informațiile „vehiculate și girate personal” de prim-ministrul Victor Ponta cu privire la renovarea Vilei Dante „reprezintă o diversiune” și că Traian Băsescu nu a solicitat niciodată efectuarea vreunei astfel de lucrări.

Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat la rândul său că, dacă „premierul mincinos Victor Ponta” prezintă dovada că a solicitat renovarea Vilei Dante pentru sine, el le va solicita cetățenilor să îl destituie duminică la referendum.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×