PSD propune un nou ministru al Apărării. Cine e politicianul desemnat de social-democrați după demisia lui Vasile Dîncu

Publicat: 31/10/2022, 16:58
Actualizat: 31/10/2022, 17:43

Conducerea Partidului Social Democrat a decis să propună un nou titular pentru funcția de ministru al Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu, de săptămâna trecută.

Propunerea PSD este Angel Tîlvăr, în prezent senator. Decizia a fost luată în şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat, luni seara, că a vorbit cu premierul Nicolae Ciucă, care a preluat interimatul după demisia lui Vasile Dîncu, și i-a transmis că în susține.

Conform procedurii, premierul urmează să trimită propunerea la Palatului Cotroceni, iar șeful statului să îl numească în funcție, prin decret. Oficial, Angel Tîlvăr ar urma să devină nou ministru PSD al Apărării când decretul se publică în Monitorul Oficial.

La scurt timp după conferința PSD, Palatul Victoria a anunțat că premierul Nicolae Ciucă a transmis președintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de preluare a mandatului de ministru al Apărării Naționale de către Angel Tîlvăr.

Angel Tîlvăr a spus, în conferința de presă care a urmat după ședința Consiliului Politic Naţional al PSD, că primul lucru pe care îl va face, odată validată propunerea sa în funcție, va fi să poarte o discuție cu fostul ministru, Vasile Dîncu, în prezent senator, despre lucrurile care urmează să le facă sau cele care s-au petrecut bine în Ministrul Apărării.

Propunerea PSD pentru funcția de ministru al Apărării a fost rugat să comenteze relația pe care o va avea cu președintele Klaus Iohannis, după ce Vasile Dîncu și-a motivat demisia de la Apărare prin „imposibilitatea unei colaborări” cu acesta.

„Decizia colegului meu este o decizie cu puternică încărcătură emoțională. Eu înțeleg să îi respect decizia și așa am procedat de fiecare dată când au fost situații asemănătoare. Cu siguranță dacă domnia sa va găsi de cuviință să îmi detalieze motivele pentru care a demisionat eu voi avea această discuție cu domnia sa, cu atât mai mult cu cât relația mea cu Vasile Dîncu este una amicală, este una prietenească”, a spus Angel Tîlvăr.

Tîlvăr a spus că relația cu Klaus Iohannis „este una specificată clar de lege, pe care o voi respecta conform legii și sper într-o colaborare foarte bună pentru că e în interesul tuturor”.

Treseul negocierilor

Schimbul de titulari între PNL și PSD la Ministerul Apărării și Ministerul Energiei – o variantă vehiculată după ce Vasile Dîncu a părăsit fololiul din fruntea Armatei, preluat interimar de premierul Nicolae Ciucă, liderul liberalilor – nu a fost prevăzut în acordul coaliției de guvernare și este o chestiune pe care trebuie să o gestioneze intern social-democrații, a precizat vicepreședintele PNL Cristian Bușoi, la GÂNDUL EXCLUSIV.

Desemnarea unui ministru titular la Apărare din partea PNL, după plecarea membrului PSD Vasile Dîncu – care putea fi supusă negocierilor, după cum afirma saptămâna trecută președintele PSD, Marcel Ciolacu – nu este o chestiune inclusă în acordul rocadei guvernamentale programul de guvernare al actualei coaliții  – PNL, PSD, UDMR, din toamna anului trecut.

„Fișa tehnică” a lui Angel Tîlvăr

Decembrie 2020 – Prezent
Parlamentul României, Senat
Senator
Comisii permanente și alte functii
Comisia pentru afaceri afaceri europene – Președinte
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – Membru
Delegațiile Parlamentului României la organizații parlamentare internaționale:
Adunarea Parlamentară a NATO (APNATO):
– Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO – Președinte
– Comisia pentru Democrație și Securitate – Președinte
Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state:
Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Portugheză – Vicepreședinte

Decembrie 2016 – Decembrie 2020
Parlamentul României, Camera Deputaților
Deputat
Comisii permanente și alte funcții:
Comisia pentru afaceri europene – Președinte
Grupul pentru Combaterea Traficului de Persoane din Parlamentul României – Coordonator (din 2014)
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci (din Sep. 2020)
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport (până în Dec. 2018)
Delegaţii ale Parlamentului României la organizaţii parlamentare internaţionale:
Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO – Președinte Comisia pentru Dimensiunea Civilă a Securității (din 2020)
Raportor al Comisiei pentru Dimensiunea Civilă a Securității (2019-2020)
Membru al Grupului de lucru pentru educație și informare despre NATO (2017-2019)
Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state:
Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Portugheză – Președinte
Grupul parlamentar de prietenie cu Irlanda
Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză
Comisii speciale comune:
Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru eleborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală – Vicepreşedinte

Noiembrie 2012 – Decembrie 2016
Camera Deputaților, Parlamentul României
Deputat
Comisii permanente și alte funcții:
Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (din iun. 2015)
Comisia pentru afaceri europene (din sep. 2014) – Președinte (până în dec. 2014)
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport – Președinte (până în sep. 2014)
Comisia pentru afaceri europene (până în iun. 2014)
Delegaţii ale Parlamentului României la organizaţii parlamentare internaţionale:
Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO
Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state:
Grupul parlamentar de prietenie cu Sultanatul Oman
Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Irak

Decembrie 2014 – Noiembrie 2015
Ministerul Afacerilor Externe
Ministru delegat pentru Relațiile cu Românii de peste hotare

2008 – 2012
Camera Deputaților, Parlamentul României
Deputat
Comisii permanente și alte funcții:
Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Comisia pentru afaceri europene – Secretar (din mai 2011)
Comisii permanente comune:
Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României (din Mar. 2010)
Comisii de anchetă:
Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea modului în care a fost atribuit de către Ministerul Mediului contractul privind „Campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu, Lot II – Difuzare/Publicare” la data de 28 aprilie 2009, prin negociere fără anunţ de participare
Delegaţii ale Parlamentului României la organizaţii parlamentare internaţionale:
Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale
Grupuri de prietenie cu Parlamentele altor state:
Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Ecuador
Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Maroc

2004-2008
Parlamentul României Senat
Senator
Comisii permanente și alte funcții:
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport – Secretar
Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (Feb. 2006 – Feb. 2008)
Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități (până în Feb. 2006)

2004
Liceul Pedagogic ,,Spiru Haret”
Profesor, Limbă și Literatura Engleză

Studii
1981- 1985
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine Limbi străine, Pedagogie

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Țările unde se aplică cele mai multe pedepse capitale. Numărul execuţiilor în lume a ajuns...
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
"Hai sus, măi frumosule". Ce a pățit un șofer care a chemat un urs să...
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Turist american, şocat de ce a văzut în Timişoara. "Nu fură nimeni mesele de afară?! Cred că...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Anunțul venit de la MAE despre Patrizia și Bianca, tinerele înecate în râul Natisone, din...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se face radierea auto din oficiu?
Ungurii au descoperit petrol lângă Budapesta. Anunţul companiei MOL
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Este interzis în toată România! Legea peste care nu poți trece. Poliția te prinde imediat
IntelliPhone, telefonul viitorului. Noile funcții care vor schimba complet experiența de zi cu zi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Cum a trecut Alina Sorescu peste despărțirea de tatăl fetițelor sale, Alexandru Ciucu: ”M-am temut”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Vero Căliman, ADEVĂRURI DUREROASE și MĂRTURISIRI SINCERE, despre viața fără FETIȚA ZURLI
×