Replica AUR pentru Maia Sandu după ce a susținut unirea Moldovei cu România: „Să nu se transforme într-un exercițiu de imagine pentru presa străină”
Partidul AUR a reacționat la afirmațiile președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, în care și-a exprimat susținerea față de unirea Republicii Moldova cu România.
Reprezentanții formațiunii conduse de George Simion au atras atenția că, declarațiile recente ale președintei, reprezintă o schimbare bruscă de direcție, față de tendința de „minimizare a curentului unionist”, manifestată de-a lungul timpului.
„Totodată, amintim și pe plan intern, până în prezent, atitudinea doamnei președinte Maia Sandu a fost până acum de minimalizare a curentului unionist”, a transmis AUR într-un comunicat.
Totodată reprezentanții partidului au menționat că afirmațiile președintei Maia Sandu, trebuie dublate de o poziție clară din partea partidului de guvernare PAS. În absența susțineri a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), declarațiile președintei Moldovei riscă să rămână doar o strategie de imagine pentru presa internațională.
„De asemenea, în continuarea declarațiilor doamnei președinte așteptăm poziționarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), partidul de guvernământ din Republica Moldova, în această privință, pentru ca atitudinea doamnei Maia Sandu să nu se transforme doar într-un exercițiu de imagine pentru presa străină și eventual pentru opinia publică din România”, au precizat membrii AUR în comunicatul de presă.
Partidul a menționat, însă, că salută faptul că Maia Sandu susține unirea României cu Republica Moldova, iar membrii formațiunii sunt deschiși să colaboreze cu președinta.
„Considerăm însă că este mai bine că doamna președinte Maia Sandu și-a asumat public opțiunea unionistă mai târziu, decât niciodată, așa că salutăm declarația domniei sale și o interpretăm ca pe o invitație să lucrăm împreună pentru Reunirea Republicii Moldova cu România.
Salutăm realismul politic al doamnei președinte Maia Sandu, care prin declarațiile menționate a dovedit înțelegerea faptului că Republica Moldova nu are nicio soluție pentru a-și asigura securitatea în situația în care războiul din Ucraina ar continua și trupele ruse ar ajunge la frontiera Republicii Moldova, caz în care Republica Moldova nu ar avea cum să se apere.
Considerăm că din acest motiv doamna președinte Maia Sandu recurge la ”Strategia 1918”, adică Reunificarea cu România ca unică soluție pentru asigurarea securității securității și, în același timp, a integrării europene”, transmite AUR.
Maia Sandu: „Dacă s-ar organiza un referendum, aș vota pentru unirea cu România”
Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a declarat pentru prima dată că ar da un vot favorabil pentru unirea României cu Republica Moldova.
„Dacă s-ar organiza un referendum, aș vota pentru unirea cu România. Vedeți ce se întâmplă în jur. Pentru o țară mică precum R. Moldova este greu să supraviețuiască, sub presiunea Rusiei, ca țară democratică și suverană. Există însă o majoritate care sprijină integrarea în Uniunea Europeană, și acesta este țelul pe care-l urmărim”, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu în podcastul britanic „The Rest Is Politics”, realizat la sediul președinției de la Chișinău, relatează PressHub.
Recomandarea autorului:
- Fostul președinte al Moldovei, Igor Dodon, îi dă replica Maiei Sandu, după ce a spus că ar vota unirea cu România: „E visul ei de a deveni președinta noii țări românești”
- Ce avere are Maia Sandu. Salariul președintei Republicii Moldovei, de trei ori mai mic decât cel al lui Nicușor Dan
- The Telegraph: Maia Sandu desemnată „Liderul Mondial al Anului”. De trei ori în ultimele 14 luni, Kremlinul a complotat pentru a o împiedica la urne