Prima pagină » Știri politice » ROMÂNIA ARE UN NOU PREȘEDINTE: Crin Antonescu intră, Traian Băsescu iese din Palatul Cotroceni

ROMÂNIA ARE UN NOU PREȘEDINTE: Crin Antonescu intră, Traian Băsescu iese din Palatul Cotroceni

Crin Antonescu a preluat mandatul de președinte interimar de la Traian Băsescu

Crin Antonescu a preluat mandatul de președinte interimar de la Traian Băsescu, asta după ce Curtea Constituțională a constatat că procedura de suspendare a președintelui este constituțională. După ce a predat mandatul, președintele suspendat a plecat, salutând jurnaliștii de afară.

UPDATE 16:39  Președintele interimar Crin Antonescu va susține, la ora 20.00, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni.

UPDATE 16:10 Președintele interimar Crin Antonescu l-a chemat pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, șeful băncii centrale aflându-se la această oră la Palatul Cotroceni, potrivit unor surse apropiate situației.

UPDATE 14:40 Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a plecat de la Palatul Cotroceni, unde s-a aflat, pentru aproximativ o oră, în urma unei invitații.

UPDATE 13:54  Ambasada SUA a precizat, pentru Mediafax, că ambasadorul Mark Gitenstein se află la această oră la Palatul Cotroceni, în urma unei invitații. „Confirmăm că ambasadorul Gitenstein se află la Palatul Cotroceni, unde a fost invitat”, a informat serviciul de presă al Ambasadei SUA.

UPDATE 13:41 Premierul Victor Ponta a plecat de la Palatul Cotroceni, unde s-a aflat pentru aproximativ o jumătate de oră.

UPDATE 13:24 Ambasadorul Statelor Unite, Mark Gitenstein, a ajuns și el la Cotroceni, pentru o întâlnire cu premierul Victor Ponta și președintele interimar, Crin Antonescu.

UPDATE 13:04 Premierul Victor Ponta a venit la Palatul Cotroceni, în prima sa vizită oficială.

Administrația Prezidențială a anunțat deja că a fost predată funcția de președinte al României, de către Traian Băsescu, președintelui interimar Crin Antonescu. După ce a părăsit Palatul Cotroceni, președintele suspendat a plecat cu mașina personală, făcând-le cu mâna ziariștilor aflați la poartă.

Cu toate acestea, președintele suspendat nu a plecat singur de la Cotroceni. Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a fost eliberat din funcție, începând de luni, potrivit unui decret semnat vineri, iar purtătorul de cuvânt al președinției, Bogdan Oprea, și-a dat demisia astăzi. „Mi-am depus începând de azi demisia din funcție. Voi lucra la campania pentru referendum a președintelui Băsescu”, a declarat Bogdan Oprea, pentru Mediafax.

Înainte de prelua mandatul de președinte, Antonescu a predat și șefia Senatului senatorului Petru Filip.

Președintele Senatului, Crin Antonescu, este președinte interimar al României, a decis luni CC, constatând că procedura de suspendare a lui Traian Băsescu din funcția de șef al statului a fost respectată. Curtea Constituțională a examinat cererea privind constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României.

„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a hotărât: 1. Constată că procedura privind suspendarea din funcția de Președinte al României a domnului Traian Băsescu a fost respectată; 2. Constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României; 3. Constată că, în conformitate cu dispozițiile art.98 alin.(1) din Constituție, interimatul funcției de Președinte al României se asigură de președintele Senatului, domnul George-Crin-Laurențiu Antonescu”, se arată într-un comunicat al Curții.

Curtea precizează că argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate va fi prezentată în cuprinsul hotărârii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

„Hotărârea este definitivă și general obligatorie și se comunică Parlamentului și Guvernului”, precizează Curtea.

Referendumul de demitere urmează să aibă loc pe 29 iulie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România intră în DISPUTA dintre marile puteri. București ia poziție înainte de summitul UE - Canada
Digi24
Un armistiţiu între Rusia şi Ucraina era „aproape” înainte ca Trump să ia o decizie care a schimbat totul. „Acum va fi mult mai greu”
Cancan.ro
Insula Iubirii, scoasă din grila din 14 noiembrie. Motivul pentru care șefii Antenei 1 au luat această decizie
Prosport.ro
FOTO. 1.100 de trandafiri pentru fosta iubită a lui Adrian Cristea! Bianca Drăgușanu a surprins pe toată lumea cu reacția ei
Adevarul
Cine e liderul PSD care a garantat pentru Luca Niculescu | SURSE
Mediafax
Nicușor Dan, întrebat dacă România renunță la Starlink după scandalul dintre Musk, Trump și Ucraina. Ce spune președintele?
Click
Horoscop 23-29 octombrie 2026. Proiecte noi pentru Berbeci, în viețile Scorpionilor reapar probleme mai vechi
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Cum a fost împărțită averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Scandalul genților dispărute după moartea ei
Ce se întâmplă doctore
Alertă pentru românii care vor să se vaccineze antigripal! Farmaciile au rămas fără stocuri. Când ajung noile doze
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Pisicile și stăpânii lor împărtășesc o conexiune hormonală care poate îmbunătăți starea de spirit
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic