Soluția Antonescu pentru problemele aleșilor locali cu ANI: amnistie pentru conflict de interese, recurs în interesul legii pentru incompatibilitate

Soluția Antonescu pentru problemele aleșilor locali cu ANI: amnistie pentru conflict de interese, recurs în interesul legii pentru incompatibilitate
Publicat: 24/09/2013, 20:58
Actualizat: 18/05/2015, 17:55

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că o soluție pentru aleșii locali aflați în conflict de interese și incompatibilitate o reprezintă amnistie în ceea ce privește conflictul de interese și un recurs în interesul legii din partea ministerului Justiției pentru cei aflați în incompatibilitate.

„O lege de amnistiere în ceea ce privește conflictul de interese, strict pe această speță. La incompatibilități, trebuie să ne adresăm ministrului de Justiție să un recurs în interesul legii, modificăm legea pentru viitor”, a spus la RTV Antonescu.

Liderul PNL a precizat că aceasta este poziția sa, că nu a fost discutată în Coaliție și trebuie să vadă ce spun și juriștii.
Liberalul a precizat că s-a consultat cu anumiți juriști pentru aceste spețe. Printre numele marcante din PNL care se află în conflict de interese sau incompatibilitate se numără: prim-vicepreședintele Klaus Iohannis, secretarul general Eduard Hellvig, președinții de Consilii Județene Aristotel Căncescu și Mircea Moloț.

Primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre, a fost primul politician care a vorbit în spațiul public despre amnistie în cazul aleșilor locali.

Agenția Națională de Integritate a constatat că mai mulți aleși locali s-au aflat în situație de incompatibilitate, deoarece au deținut simultan funcția de președinte de CJ, primar, viceprimar și în Consiliul de Administrației al unei societăți aflate în subordinea instituției pe care o conduce.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la...
Tragedie în România! A MURIT
Polițista mituită de Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit femeia din partea judecătorilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
Florin Piersic, dus de urgență la spital! Marelui actor i s-a făcut rău în timpul...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Cele mai populare destinații în minivacanța de 1 mai și Paște