Sorin Grindeanu spune că „România nu își permite să refuze o invitație de la Donald Trump”
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, într-o intervenție pentru Antena 3, că România nu își permite să refuze inivitația la Consiliul de Pace al lui Donald Trump. De asemenea, Grindeanu spune că perioada de analiză de către președintele Nicușor Dan a invitației este bună, dar subliniază că aceasta nu trebuie să dureze foarte mult.
Sorin Grindeanu a atras atenția că schimbările de pe scena internațională obligă România să iasă din „zona mioitică” și să aibă un rol activ. Acesta a subliniat că apartenența la Uniunea Europeană rămâne importantă dar a avertizat că etapa de analiză a invitației din partea lui Donald Trump nu trebuie prelungită la nesfârșit.
„Nu, scurt, nu. Nu pot decât să-mi spun punctul de vedere, să-l transmit și public. Eu cred că în aceste săptămâni, în aceste luni, lumea se schimbă. Este evident, cu toții vedem acest lucru. România nu poate să rămână într-o zonă mioritică. Ne uităm și vorbim cu luna și cu stelele în timp ce alții se pregătesc și se organizează. De aceea e bună și această perioadă de analiză, dar nu trebuie să dureze foarte mult. Sigur, suntem partea Uniunii Europene, e foarte important să vedem ce spun și ceilalți membrii ai UE și mă gândesc că acesta a fost și este raționamentul pentru care președintele și-a luat acest delay dar după care nu mai putem rămâne într-o zonă din aceasta ascunsă”, a declarat Sorin Grindeanu.
RECOMANDAREA AUTORULUI: