Prima pagină » ALEGERI 2024 » Toni Greblă, AEP: Votul la alegerile parlamentare, într-o singură zi, în ţară / În străinătate, pe parcursul a două zile

Toni Greblă, AEP: Votul la alegerile parlamentare, într-o singură zi, în ţară / În străinătate, pe parcursul a două zile

Președintele AEP, Toni Greblă, a anunţat că votul se va desfăşura la alegerile parlamentare într-o singură zi, în 1 decembrie, iar în străinătate, votul pentru Parlament se va desfăşura pe parcursul a două zile, respectiv sâmbătă şi duminică, 30 noiembrie şi 1 decembrie.

Votul va începe la ora 7.00 dimineaţa, atât sâmbătă cât şi duminică şi se va închide la ora 21.00 dar dacă atât în ţară cât şi în străinătate vor fi cetăţeni care nu au apucat să voteze, atunci preşedintele Biroului secţiei de votare poate hotărî prelungirea votării până când ultimul alegător va vota, dar nu mai târziu de 23.59, când sistemul va fi închis, a precizat Toni Greblă.

În ţară, alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.

În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.

Votul în Diasporă

,,În străinătate, alegătorii care se prezintă la vot la secţiile de votare organizate în străinătate şi care fac dovada că au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la orice secţie organizată în străinătate.”, a precizat șeful AEP.

Personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale din străinătate pot vota la orice secţie organizată în străinătate.

Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi operatorii de calculator din străinătate, dacă au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea.

Candidaţii pot vota la orice secţie de votare organizată în străinătate, dacă aceştia candidează în circumscripţia electorală externă.

În ţară, Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în România care în ziua votării se află în ţară îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în România în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: a) cartea de identitate; b) cartea electronică de identitate; c) cartea de identitate provizorie; d) buletinul de identitate; e) paşaportul diplomatic; f) paşaportul diplomatic electronic; g) paşaportul de serviciu; h) paşaportul de serviciu electronic; i) carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare, potrivit AEP.

Cetăţenii români cu domiciliul în România, dar care au adresa de reşedinţă în străinătate, îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării, însoţite de un document oficial emis de statul străin privind stabilirea reşedinţei*: a) cartea de identitate; b) cartea electronică de identitate; c) cartea de identitate provizorie; d) buletinul de identitate; e) paşaportul diplomatic; f) paşaportul diplomatic electronic; g) paşaportul de serviciu; h) paşaportul de serviciu electronic; i) paşaportul simplu; j) paşaportul simplu electronic; k) paşaportul simplu temporar. Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate, conform prezentei legi, în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: a) paşaportul simplu, cu menţionarea ţării de domiciliu; b) paşaportul simplu temporar, cu menţionarea ţării de domiciliu; c) paşaportul simplu electronic, cu menţionarea ţării de domiciliu.

Campania electorală începe în data de 1 noiembrie şi se încheie la 30 Noiembrie 2024, ORA 07:00.

Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă la SNSPA, sub coordonarea Prof. ... vezi toate articolele

Citește și

Mediafax
Se dau vouchere lunare pentru energie electrică. Cine beneficiază și cum se pot obține
Digi24
Ilie Bolojan anunță că vor fi două praguri de TVA. Ce măsuri are în vedere Guvernul privind accizele, băncile și jocurile de noroc
Cancan.ro
BREAKING | Florin Bușcan, un taximetrist de 37 de ani din Alexandria, a murit pe Autostrada A2 😢
Prosport.ro
O mai ții minte pe Ada Nechita? Cum arată la 41 de ani una dintre cele mai frumoase handbaliste din istoria României
Adevarul
Monștrii din apele Prutului, între legendă și adevăr. Peștii uriași care i-au speriat până și pe scafandri
Mediafax
Ilie Bolojan anunță noi măsuri: TVA va fi pe două praguri, iar accizele la alcool şi combustibil vor crește
Click
Ce mănâncă grecii, de fapt, și care este secretul care ți-a fost ascuns până acum. Un patron de restaurant dezvăluie adevărul despre o vacanță perfectă în Grecia
Wowbiz
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Antena 3
Kira Hagi se căsătorește astăzi cu Thomas Ferfelis. La nunta de la Cernica sunt așteptați peste 1.000 de invitați
Digi24
Scandal la Casa Regală a Norvegiei: Fiul cel mare al prinţesei moştenitoare ar fi comis 23 de infracţiuni. Cele mai grave fapte
Cancan.ro
'Este începutul unui război civil. Vor începe niște revolte!' Românii, sfătuiți să plece IMEDIAT din America de
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marcel Prodan, bărbatul care a bătut-o pe Alexandra Stan! Viața lui s-a schimbat radical
observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii de Sf. Petru şi Pavel. Ce e bine să facem în 29 iunie pentru a fi feriţi de rele
StirileKanalD
Și-a ucis soția cu sânge rece, după care a plecat „zâmbind”. Victima își plimba fiul de doar 7 luni în momentul în care criminalul i-a luat viața
KanalD
Un avion s-a prăbușit în Franța, la scurt timp după decolare! Toți cei aflați la bord au murit
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Fără Rabla în 2025? Iată câteva mașini pe care ți le permiți și fără ajutor de la stat!
Descopera.ro
Binturongul: animalul din Asia care are un miros extrem de ciudat
Capital.ro
Am pierdut idolul unei generații. A fost un cântăreț și actor cu talent până la cer: „A părăsit această lume ținându-mă de mână”
Evz.ro
Animalul ciudat adus în România de Ceaușescu. Câte exemplare mai există
A1
Nicușor Dan, surprins la cumpărături cu fiica sa într-un magazin din mall cu prețuri accesibile. Imaginea a devenit virală
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
VIDEO Dana Roba, dispusă să se mai împace cu fostul iubit, Beni? "Avem o relație foarte bună, iar dacă acum îl sun să vină să-mi aducă niște medicamente sau să mă ajute cu ceva, el vine și mă ajută!"
RadioImpuls
Cine este Alisa Russell, prima româncă aleasă primar într-un oraș din Marea Britanie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Bulă, știi să acorzi primul ajutor? – Da, doamna profesoară!
Descopera.ro
Magistratul care a demisionat în plină ședință de judecată: „Domnilor, ridic ședința, tribunalul fiind descomplectat deoarece am demisionat”