Prima pagină » Știri politice » Tudose, întâlnire tactică cu susținătorii săi din PSD înaintea ședinței CEx

Tudose, întâlnire tactică cu susținătorii săi din PSD înaintea ședinței CEx

Tudose, întâlnire tactică cu susținătorii săi din PSD înaintea ședinței CEx
Detalii pe Gândul.

Potrivit surselor, Tudose a discutat cu aliații săi despre ședința în care se va tranșa situația sa, despre propunerea privind restructurarea Executivului și despre demisia ministrului de Interne, Carmen Dan.

Unul dintre susținătorii lui Tudose este ministrul Transporturilor, Felix Stroe, care a transmis, sâmbătă, că în ședința CEx ar trebui să se discute despre cum ar putea actuala guvernare să performeze.

„E necesar ca din Guvern să facă parte cei mai pregătiți oameni pe care îi are partidul. Îmi doresc ca de această dată organizațiile locale să fie mai implicate, pentru că nu e normal să decidă doar o mână de oameni. Partidul suntem noi, toți cei care am muncit pentru a câștiga încrederea românilor. Premierul are responsabilitatea actului de guvernare dar trebuie să aibă și decizia”, a transmis ministrul Transporturilor, Felix Stroe, președintele PSD Constanța.

Senatorul PSD, Adrian Țuțuianu, a precizat, sâmbătă, că o nouă schimbare de Guvern ar fi sinucidere politică pentru PSD.

„Sunt îngrijorat cu privire la evoluțiile interne din partid și cred că ne aflăm într-un moment de răscruce. Performanțele economice înregistrate în anul 2017, creșterile de salarii și pensii și alte lucruri bune ale guvernării au fost, în bună parte, anulate de conflictul intern. Consiliile Județene, primarii, oamenii din județe au nevoie de un guvern care să le sprijine proiectele. #România are nevoie de stabilitate pentru a continua să se dezvolte. Oamenii așteaptă de la noi rezultate, locuri de muncă mai bine plătite, autostrăzi, școli, spitale etc. Nu cred că putem să o luăm mereu de la capăt din 6 în 6 luni. Ar fi sinucidere politică pentru Partidul Social Democrat o nouă schimbare de guvern. O demisie a Primului Ministru sau o nouă moțiune de cenzură împotriva propriului guvern ar duce partidul din nou la mâna președintelui Iohannis (pentru desemnarea premierului) și la un vot în Parlament, ambele situații creatoare de incertitudini”, a scris Țuțuianu, pe Facebook.

Comitetul Executiv al PSD se va întruni, luni, de la ora 16:00, la sediul partidului din Kiseleff, liderii social-democrați urmând să decidă dacă îi retrag sprijinul politic premierului Mihai Tudose, mai mulți membri ai formațiunii solicitând această întâlnire.

Președintele Comisiei SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a solicitat convocarea urgentă a CExN al partidului, precizând că o impune situația din ultimele zile, la acest apel raliindu-se fostul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și liderul PSD Neamț, Ionel Arsene. De asemenea, aceeași solicitare au făcut-o primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, filiala din Vaslui a PSD și social-democrații din județul Olt, dar și alte organizații din țară.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cine a dat autorizația? NATO, noi detalii despre drona doborâtă în Buzău
Digi24
„Erau panicați, unii plângeau”. Localnicii din zona Padina povestesc ce au văzut și auzit când a fost doborâtă drona
Cancan.ro
Bona Irinei Columbeanu spune pentru prima dată ce a trăit în vila de la Izvorani: 'Pentru mine, la doar 18 ani, a fost o schimbare uriașă'
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu, goală pe barcă! Imaginile au strâns sute de mii de aprecieri
Adevarul
Ce urmează după Ucraina? Cinci scenarii pentru un posibil atac al Rusiei asupra Europei
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Traseul bizar al dronei doborâte de F-16. Pe unde a trecut aceasta
Click
Cum arată Andreea Marin nemachiată. Secretul vedetei pentru un corp de invidiat la 51 de ani
Digi24
„Militarii români fac minuni cu ce au”. Radu Miruță spune că pilotul care a doborât drona a reacționat într-o fracțiune de secundă
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! Accident teribil în România!
Ce se întâmplă doctore
Din ce își câștigă banii acum Daniela Crudu, după retragerea din televiziune A spus fără ezitare cu ce se ocupă: Tot ce se întâmplă acolo e wow
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cât costă racheta cu care F-16 a distrus drona din Buzău. Confirmarea MApN pentru ProMotor
Descopera.ro
Cât poate să trăiască un om? Un studiu ar fi elucidat misterul!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Descopera.ro
Din ce a fost făcut „un cap fals” descoperit în Peru, vechi de 1.000 de ani?