Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Marcel Ciolacu, prima apariție de la începutul protestelor / Sunt îndreptățite / 99% din solicitări s-au închis în agricultură

VIDEO | Marcel Ciolacu, prima apariție de la începutul protestelor / Sunt îndreptățite / 99% din solicitări s-au închis în agricultură

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni seara, că 99% din revendicările protestatarilor au fost închise la Ministerul Agriculturii.

În prima apariție publică, de la debutul mișcărilor fermierilor și transportatorilor, premierul a spus că protestele „sunt îndreptățite”.

Sunt îndreptățite. Am încercat să înțeleg de unde au plecat aceste proteste, care din punctul meu de vedere sunt îndreptățite.

Premierul a spus că probabil, era mai bine ca fermierii și transportatorii să poarte discuții cu Guvernul, înainte de a ajunge la această soluție „extremă”, de blocare a drumurilor.

Acest dialog trebuia început întâi cu autoritățile și apoi, dacă nu se găsesc soluții sau există o opacitate din partea guvernului să se ajungă în zona extremă de încercare a blocării drumurilor, pentru că, totuși, am reușit anul trecut să închidem România în echilibru macro-economic. Ar fi trebuit căutat un dialog întâi și, daca nu găseam soluțiile, așa cum se pare că am făcut, să se ajungă la această situație.

Ciolacu a mărturisit că îi pare rău că nu a fost un dialog, cu atât mai mult cu cât mai spus că „orice grevă aduce și prejudicii economic, aduce și disconfort populației”.

Însă, premierul a anunțat că, la Agricultură, s-au rezolvat 99% dintre revendicări.

Aproape 99 din solicitări de la Ministerul Agriculturii s-au închis. Mi-e ciudă că 90% dintre ele erau bugetate pe anul în curs. Niciun ministru nu avea timp în 3-4 zile să le promoveze.

După întâlnirile de azi, de la minister, cu marii fermieri si micii fermieri, toate problemele au fost rezolvate și cu creditarea, și cu motorina, a anunțat premierul.

Anul trecut, Ministerul Agriculturii a dat ajutoare de stat aprobate de Comisie de 3 miliarde de euro. Anul acesta cu IMM Invest, cu facilitățile de investiții în procesare o sa fie mult mai mult.

Despre revendicările transportatorilor, Ciolacu a spus că cerealele din Ucraina nu rămân pe teritoriul nostru. Piața din România a fost perturbată, după începutul războiului, însă, acum, autoritățile trebuie să fie atente la traseul cerealelor ucrainene.

Sunt îndreptățiți să aibă (..) s-a discutat de două linii de trafic: membri UE și membri Non – UE. Nu rezolvăm nimic dacă blocăm Portul Constanta. Nicio grână din Ucraina nu se vinde pe teritoriul României. Din mandatul lui Ciucă a existat o interdicție pe 6 luni. Apoi, eu am negociat cu premierul Ucrainei sistemul de licențiere. Modelul a fost preluat si de Polonia.

Au rămas negocieri deschise în ceea ce privește RCA-ul, a mai anunțat premierul.

Sunt lucruri mărunte, acumulate în timp, care au strâns frustrare. La transportatori avem în continuare această negociere în ceea ce priveşte RCA-ul, unde în seara asta, din câte ştiu eu, preşedintele ASF a avut discuţii cu anumiţi transportatori şi au găsit anumite amendamente legislative pe care şi le asumă preşedintele ASF-ului. Rămâne ca şi eu să stau de vorbă cu asiguratorii, să vedem limitele în care ne putem încadra şi pe care şi dânşii le pot accepta, un lucru corect. Mi se pare mult cât este RCA-ul acum, chiar dacă avem o incidenţă de aproape 20%, de departe cea mai mare din Europa la traficul de camioane. Dar împreună încercăm să găsim soluţia cea mai bună.

Premierul a mai spus că nu-și permite să plafoneze un preț, amintind că am avut 6 falimente ale companiilor de asigurări.

Nu-şi mai permite România. Am avut vreo şase falimente la firmele de asigurări. Nu pot să vin să plafonez la un preţ convenit de mine şi de dvs. aici, în studio, pe care piaţa nu îl poate suporta, pentru că bag acele companii în faliment şi o luăm de la capăt. Trebuie să creăm un climat corect, dar sunt mult prea mari. Media este în jur de 9.000 de lei, se ajungea, în urma incidentelor pe care le-au avut, se ajungea şi la 18 – 19 mii. Mi se pare mult. Mai ales la micii transportatori, este foarte greu de suportat.
”Eu nu-s Ceauşescu. Le-am şi spus la întâlnire: nu vă uitaţi la mine, că eu nu-s Ceauşescu, că dau mâine ordonanţe şi decrete şi decizii”, a mai spus Ciolacu.

Cât despre acciza la carburant, premierul a vorbit despre majorarea în două etape.

Acciza, am negociat să intre în doua etape, prima de la 1 ianuarie. Este posibil ca jumătate din noua acciză să o putem întoarce la transportatori și la distribuitori ca și subvenție.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări ale fermierilor. Mesajul lui Florin Barbu

EXCLUSIV | O femeie l-a dat în judecată pe Klaus Iohannis pentru 2 milioane €. Motivul incredibil pentru care a cerut această sumă colosală

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vești proaste. Meteorologii anunță că perioada cu vreme foarte rece se prelungește, în unele zone ar putea ninge
Digi24
Donald Trump s-a autoproclamat „președinte interimar al Venezuelei”. Imaginea postată de liderul american pe platforma sa socială
Cancan.ro
💣 în lumea televiziunii! Cătălin Măruță, OUT de la Pro TV 😲 Când va fi difuzată ultima emisiune, de fapt
Prosport.ro
Cuplul momentului în România. Cunoscuta cântăreață se iubește cu fostul fotbalist FCSB
Adevarul
Cât de justificată e creșterea taxelor locale: „Dacă plătești 100 de euro în plus și te transformi din asistat în cetățean activ, merită”
Mediafax
Criza din Iran zguduie marile puteri. Ce ar însemna căderea regimului pentru Putin, Trump și Orientul Mijlociu
Click
Cutremur la PRO TV! Dispare emisiunea lui Măruță, după 18 ani. Când va avea loc ultima ediție
Digi24
Reacția Chinei după ce Donald Trump a declarat că SUA vor prelua Groenlanda ca să nu ajungă pe mâinile Beijingului
Cancan.ro
Această cerșetoare era, în urmă cu mulți ani, una dintre cele mai faimoase femei. Acum, a ajuns de nerecunoscut 😲
Ce se întâmplă doctore
O mai țineți minte pe Adela Lupșe, cunoscută pentru replica „Vreau să sune telefonul”? Cum arată acum, la 10 ani de când a renunțat la tv
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Un McLaren diferit de toate: povestea INCREDIBILĂ a monopostului care a însoțit titlul lui Lando Norris
Descopera.ro
De ce au fost interziși câinii în Antarctica?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Explică-mi și mie de ce te-ai culcat cu soră-mea?
Descopera.ro
Există un singur loc pe Pământ unde atât Omul de Neanderthal, cât și oamenii moderni au creat artă rupestră