Viorica Dăncilă, despre legea obligării copiilor la întreținerea părinților: Nu este susținută de Guvern/ ONG: Copiii să înțeleagă că nu pot abandona vârstnicii

Viorica Dăncilă, despre legea obligării copiilor la întreținerea părinților: Nu este susținută de Guvern/ ONG: Copiii să înțeleagă că nu pot abandona vârstnicii
Publicat: 05/07/2019, 18:25

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că proiectul de lege prin care copiii sunt obligați la întreținerea părinților nu este unul agreat, astfel că nici Guvernul, și nici PSD nu îl susține.

„Am văzut în spațiul public că se discută foarte mult despre acea inițiativă legislativă din Parlament legată de plata de către copii a întreținerii părinților, așa-numita Lege a Recunoștinței. Este opinia unor deputați. În Parlamentul României sunt foarte multe inițiative legislative, nu este o lege care să fie agreată, nici susținută de Guvernul României și nici de PSD. Dacă vă uitați sunt foarte multe inițiative legislative, dar de la o inițiativă legislativă, până la transpunerea în lege, este un drum lung. Eu vă spun din start că această inițiativă, această Lege a Recunoștinței, nu este susținută nici de Guvernul României, nici de PSD”, a spus Dăncilă.

Proiectul prevede obligația părinților de a-și întreține copiii și de a le asigura un trai decent și educația necesară. Totodată, documentul prevede obligația bunicilor de a-și întreține nepoții, acolo unde „nepoții minori, care necesită sprijin material, aflați în imposibilitatea întreținerii lor de către părinți au dreptul la întreținere de la bunici care dispun de mijloace suficiente”.

Inițiativa legislativă a fost depusă la Senat de parlamentari PSD și ALDE, printre care și Niculae Bădălău, ministrul Economiei.

ONG, despre legea privind întreținerea părinților: Copiii să înțeleagă că nu pot abandona vârstnicii

Wargha Enayati, președinte al Fundației Regina Maria, a declarat, în contextul proiectului legislativ „Recunoștința între generații”, că o astfel de lege ar duce la crearea unei falii între generații subliniind că vârstnicii au nevoie nu doar de sprijin financiar, dar și de grijă și empatie.

„Deși pare o aberație și este aproape imposibil de pus în aplicare o asemenea lege, există reglementarea sub diverse forme și în alte țări așa-zis dezvoltate. Din păcate, într-o societate imorală și tot mai individualistă, ce ar trebui guvernat de bun simț, devine reglementat printr-o lege care va duce la crearea unei falii între generații și chiar la inechități grave în aplicarea ei (cum ar fi părinți care nu au avut grijă de copiii lor și care acum se trezesc să ceară sprijin financiar din partea copiilor)”, a declarat, pentru MEDIAFAX, medicul Wargha Enayati – inițiatorul unui proiect de ingrijire a vârstnicilor, Enayati Medical City, și președinte al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Dincolo de nevoia financiară, grija, empatia și atenția sunt esențiale pentru vârstnici, mai spune medicul.

„Totuși, întrucât lucrez în ultimul timp tot mai aplecat în domeniul vârstnicilor, în proiectul acesta pe care îl construiesc, cel mai mare complex dedicat vârstnicilor, și în urma studiilor pe care le facem, observăm însă că, așa cum părinții au grijă de copiii lor, poate și copiii ar trebui să înțeleagă că nu își pot abandona vârstnicii doar în grija statului. Și aici nu mă refer doar la sprijin financiar ci și la grija, empatie și atenție. Din păcate, copiii au nevoie să fie educați că trebuie să le ofere și ei părinților lor acest sprijin”, a mai precizat Wargha Enayati.

Proiectul de lege privind „Recunoștința între generații” a fost depus la Senat de 74 de parlamentari PSD și ALDE, printre care și Niculae Bădălău, ministrul Economiei, în acesta precizându-se că părinții, bunicii sau străbunicii trebuie să fie susținuți financiar de copii, dacă au nevoie.

Proiectul de lege prin care părinții, bunicii sau străbunicii ar trebui să fie susținuți financiar de copii, dacă au nevoie, are mai puțini susținători, după ce un parlamentar și-a retras semnătura. Deputatul Dumitru Gherman a declarat că presiunea venită din spațiul public a fost cauza retragerii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Ce au stabilit judecătorii în cazul lui Vlad Pascu. Tatăl lui Sebastian Olariu, unul dintre...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
BREAKING NEWS. Va fi sau nu RETRAS Cătălin Cîrstoiu
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki....
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!