Cel mai bun guvern pe care banii îl pot cumpăra

„Procesul electoral din Statele Unite este marcat acum de corupție financiară. (…) Știți câți bani am strâns eu când am candidat împotriva lui Ford? Zero. Știți câți bani am strâns eu când am candidat împotriva lui Reagan? Zero. Aveam finanțare publică”. În urmă cu o săptămână, am fost plăcut suprinsă să îl ascult, la Atlanta, pe Jimmy Carter cum desființa sistemul electoral american și regulile lui „proaste” de finanțare, în plină campanie prezidențială a co-democratului Barack Obama.

Tristul portret al campaniilor electorale din democrația numărul unu a lumii a fost pe cât de neașteptat, pe atât de corect. Întrebat ce părere are despre starea democrației din țările Americii Latine, Carter a răspuns că „raportat la Statele Unite, America de Sud a mers foarte frumos pe calea alegerilor democratice”. De cealaltă parte, „procesul electoral american este marcat acum de corupție financiară. Avem unul dintre cele mai proaste procese electorale din lume”, a spus fostul președinte, în aplauzele unei săli pline de altfel de donatori.

INEDIT Povestea pălăriei din blană de castor pe care Napoleon ar fi pierdut-o pe câmpul de luptă de la Waterloo. Cine a găsit-o și cu cât s-a vândut

06:30

CULTURĂ Șlapi și fete în bikini, acum 1.700 de ani. Descoperirile istorice ascunse timp de secole într-o vilă romană antică din Sicilia

06:30

Până în 6 noiembrie, campania pentru alegerile prezidențiale și legislative din Statele Unite va fi costat 6 miliarde de dolari, potrivit unei analize a Center for Responsive Politics. Barack Obama a cheltuit până acum peste 262 de milioane de dolari și are datorii de aproape 3 milioane. Cei mai generoși contribuitori sunt University of California, Microsoft Corp., Google Inc., DLA Piper și Harvard University, potrivit datelor oficiale. În cazul lui Romney, principalele organizații donatoare cunoscute sunt Goldman Sachs, JPMorgan Chase & Co, Morgan Stanley, Bank of America și Credit Suisse Group. Aceștia sunt, de fapt, investitori, chiar și străini, care vor trebui răsplătiți după campanie și care vor avea o putere foarte mare în următorii ani în ceea ce privește cursul carierelor lui Barack Obama și Mitt Romney.

America de Sud și de Nord au, fiecare, o singură țară în care nu există finanțare de stat pentru cursele electorale. În Sud este Venezuela, în Nord sunt Statele Unite.

Campaniile americane sunt de mult timp puternic influențate de banii proveniți din exterior, însă industria electorală a ajuns pe noi cote odată cu decizia Curții Supreme din 21 ianuarie 2010, care a pus bazele celui mai nociv mecanism de campanie din istorie: Super PACs (Super Political Action Committees). Magistrații americani au hotărât atunci că, în baza Primului Amendament la Constituția SUA, guvernul nu le poate interzice corporațiilor sau sindicatelor să fie implicate financiar în procesul electoral. Așa s-au născut Super PAC-urile, niște comitete în care, fără precedent, oricine poate vârsa oricâți bani, cu posibilitatea de a rămâne anonim.

Toate aceste miliarde care învârt motorul din centrul democrației americane, procesul electoral, se duc în mare parte pe reclama negativă, și ea o trăsătură definitorie a alegerilor americane. Se plătesc reclame ca la SuperBowl, din care, cel puțin anul acesta, acuratețea informațiilor lipsește cu desăvârșire, singurul lor scop fiind să îl desființeze pe adversar. Se plătesc oameni care să furnizeze tot felul de casete cu candidații (cele mai recente sunt acestea: Barack Obama și Mitt Romney). Pe scurt, se plătește orice ar putea lovi în reputația sau credibilitatea cuiva.

„Avem cel mai bun guvern pe care banii îl pot cumpăra”, spunea Mark Twain. Un veac mai târziu, acesta este, în continuare, enunțul care definește campaniile electorale din Satele Unite. Până nu se va rezolva problema influxului excesiv de bani, Statele Unite se vor învârti într-un ritm tot mai amețitor în acest cerc vicios al industriei electorale.