De ce nu poate PNL? Detalii esențiale pe care Ludovic Orban se face că nu le vede

„Iresponsabilii care ne conduc astăzi acționează după principiul „După noi, potopul”. Ne pun în cârcă nouă și copiilor noștri această povară, care va afecta negativ veniturile fiecărui român pe termen mediu și lung. Acesta este prețul pe care îl plătim pentru indiferență și neparticipare la viață publică și la vot. Data viitoare mergeți la vot și să nu îi mai votați niciodată!”, i-a îndemnat Orban pe alegători, sâmbătă, printr-o postare pe Facebook.

În ceea ce privește remarca acestuia referitoare la faptul că datoria publică a României a crescut cu 5,5 miliarde de euro, în condițiile în care PSD nu a realizat investiții notabile, și că banii au fost „azvârliți în pomeni electoraliste”, putem fi de acord. Dar că această situație este cauzată exclusiv de indiferență și neparticipare la vot a românilor, mi se pare o dovadă de existență la marginea realității a liderului liberal.

În primul rând, această situație a fost provocată de o „prestație” lamentabilă a PNL, aflat de ani buni într-o „opoziție” lâncedă și colaboraționistă.

Atunci când i-a convenit, nucleul politic al PNL a trântit meciurile cu PSD, fără apăsare. Este inutil să reiau aici vechea discuție despre sprijinul pe care liberalii l-au oferit, în diverse ocazii și pe diverse proiecte de lege, social-democraților, lăsând impresia unei opoziții de fațadă.

Cum s-a ajuns, însă, la o structură politică în care PSD a surclasat dreapta, fără drept de apel, este o altă discuție, și are legătură, exclusiv, cu strategiile politice defectuoase pe care PNL le-a aplicat, cel puțin, din 2012 încoace.

Monstruoasa coalizare cu PSD, sub deviza „Băsescu trebuie să plece cu orice preț”, a terminat ca imagine și credibilitate PNL, la dreapta eșicherului, partidul continuând să scadă în sondaje, o dată în plus, în momentul ruperii USL.

Ca să greșești de două ori, cu atâta impetuozitate, într-un timp atât de scurt – formarea USL, urmată, la scurt timp, de distrugerea alianței, mișcare politică imputată, ulterior, lui Crin Antonescu, recte PNL -, nu poate fi decât o dovadă de aventurism politic, de nepermis unui partid de talia PNL.

Au urmat, pe acest trend negativ, alte două gafe de proporții: campania pentru prezidențiale, la capătul căreia Iohannis s-a ales pentru Cotroceni doar cu aportul decisiv al aroganței lui Ponta și a staff-ului său (PNL fiind incapabil să-și propulseze candidatul pe primul loc, pentru turul întâi), și penibilul război fratricid, desfășurat în campania electorală pentru alegerile locale, la București (cu consecințe dezastruoase).

Ca să nu mai vorbim de poziționarea confuză față de guvernarea tehnocrată – în urma căreia a decontat toate minusurile cabinetului Cioloș, deși, susținuse guvernarea în discuție la „paritate” cu PSD – sau de umilința la care a fost supus de premierul Dacian Cioloș, care s-a lăsat rugat, în zadar, să preia partidul pentru a-l conduce (sau întări) în alegeri.

Sigur, au existat și nuanțe de gri în aceste căutări. Or fi existat și câteva pozitive pe parcurs. Nota predominantă, însă, rămâne aceea a unui partid slab, slăbit și mai mult de o fuziune complicată și generatoare de permanente conflicte intestine.

Acestea sunt, în mare, premisele instalării dezinteresului manifest al electoratului, care a condus la „neparticiparea la viața publică și la vot”.

Ele au fost generate, în primul rând, de instalarea în masa electoratului a sentimentului de neîncredere în puterea de organizare a partidelor de dreapta, apoi de lipsa coeziunii, a unui front comun care să potențeze, în contextul dat, un semnal coerent în menținerea unui tablou general de echilibru, și, în ultimă instanță, a unei„redute” funcționale.

Iar Ludovic Orban și PNL ar trebui să țină seama de întregul context, atunci când sunt tentați să acuze, exclusiv, electoratul.