În „vortexul confuziei”. Vatileaks

Papa Benedict al XVI-lea nu are nici pe departe puterea pe care i-o atribuie Andrei Marga, șeful diplomației românești, într-un panseu  demn de un distins chibiț: „Doi prorectori conduc lumea: Putin si Ratzinger”. (Straniu pentru  autorul unei exegeze solide, publicate în 2010 – „Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger”, o carte remarcabilă). Papalitatea și-a șubrezit puterea lumească, iar – în urma repetatelor acuze de pedofilie din diverse dioceze ale lumii – sondajele de opinie o înregistrează cu o pierdere constantă de credibilitate.

Scandaluri de presă care zgâlțâie astăzi Vaticanul – arestarea lui Paolo Gabriele, demisia lui Ettore Gotti Tedeschi și apariția biografiei impioase a lui Gianluigi Nuzzi, Sanctitatea Sa – readuc în atenția publică o istorie recentă explozivă, care începe cu moartea suspectă a Papei Ioan Paul I. Suveranul cu unul dintre cele mai scurte pontificate (33 de zile: 26 august 1978 – 28 septembrie 1978), a inspirat mii de pagini. S-a stins subit (avea 66 ani și destule suferințe fizice, ținute însă sub strict control medical). Nimeni n-a reușit să argumenteze până la capăt că ar fi fost otrăvit, după cum Biserica, refuzând prin canon autopsia, n-a reușit să convingă că Papa Ioan Paul I a murit de moarte bună.  Cert este că fusese un nonconformist, un liberal care începuse să se intereseze de afacerile dubioase ale Băncii Vaticane. De altfel, în 1982 a explodat un scandal care mocnea: falimentul Băncii Ambrosiene din Milano l-a adus în prim plan pe arhiepiscopul Paul Casimir Marcinkus, președintele de atunci al Băncii Vaticanului (un predecesor al proaspătului demisionar Gotti Tedeschi). Au ieșit la iveală, în rechizitoriile Justiției, legăturile monseniorului Marcinkus cu loja masonică Propaganda Due, prin Roberto Calvi (preclit „bancherul lui Dumnezeu”), președintele Băncii Ambrosiene (găsit spânzurat sub unul dintre podurile Londrei, înainte de proces) și cu mafia italiană, prin afaceristul Michele Sindona (în 1981,  cel mai apropiat colaborator al lui Marcinkus, Luigi Mennemi, a fost reținut timp de 40 de zile, pentru complicitate la spălare de bani). Ca de obicei, Vaticanul – care s-a ales cu o pagubă de un miliard de dolari – a aplanat conflictul, și-a exprimat susținerea pentru președintele Băncii sale, considerându-l o victimă inocentă atât a lui Calvi, cât și a lui Sindona. Marcinkus mai rămas ani buni în funcție, până când s-a retras la locurile de baștină, în America, la Sun City, unde a murit în 2006.

FLASH NEWS Ciolacu spune că România e bună de plată, „cu executare” din cauza „duetului de forță PNL-USR”

10:43

CONTROVERSĂ Trump condiționează sprijinul militar pentru Ucraina. Strâmtoarea Ormuz, miza strategică pentru securitatea europei

10:42

Cel de-al doilea scandal al ultimelor zile, pe care presa l-a și numit Vatileaks, legat de scurgerea unor documente confidențiale și arestarea valetului Papei (învinuit că le-a sustras și le-a oferit media), aduce în lumina reflectoarelor tot ghemul de intrigi care se desfășoară sub bolțile Sfintei Cetăți și care au dat mereu apă la moara teoreticienilor conspirației.

Încă de la începutul anului, publicarea în presa italiană a scrisorii monseniorului Dario Castrillon Hoyos a stârnit nu doar o vie emoție, ci și un lung șir de scenarii despre succesiunea la Pontificat. Documentul (atutentic) vorbea despre un presupus complot pentru asasinarea papei Benedict al XVI-lea, despre presupuse demersuri oculte de a-l propulsa în Sfântul Scaun pe monseniorul Angelo Scola  etc. etc. Alte Vatileaks ținteau spre compromiterea Sfântului Părinte, dar mai ales spre ruperea relației solide a acestuia cu monseniorul . Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Curiei romane (primul ministru al Vaticanului). Cardinalul Bertone își exprimase, încă de la instalarea în post – (l-a înlocuit, în 2006, pe mult mai versatul Angelo Sodano) – dorința, susținută de Benedict al XVI-lea, de a reforma Curia, în scopul declarat al reducerii birocrației baroce care riscă să o paralizeze. Un astfel de demers devine cât se poate de  actual, în condițiile în care premierul Mario Monti e decis ca, în premieră absolută, să perceapă taxe Bisericii.

De la începutul anului până săptămâna trecută, când a fost reținut Paolo Gabriele, părintele Federico Lombardi, directorul Oficiului de Presă, a încercat să minimalizeze consecințele greu de calculat ale dezvăluirilor din media seculară. Cu un profesionalism de la care mulți ar avea de învățat și o abilitate demnă de ordinul iezuit căruia îi aparține, Lombardi a declarat: „Astăzi trebuie să ai nervii puternici, căci nu mai poți să fii surprins de nimic. Administrația americană a fost afectată de Wikileaks, iar acum Vaticanul are propriile dezvăluiri de documente, care creează confuzie și aruncă o lumină proastă asupra Vaticanului, asupra guvernării Bisericii și, mai extins, asupra întregii Biserici”. El a catalogat alegațiile despre asasinarea Papei și pe celelalte, drept „rapoartele delirante și de neînțeles”, non-sensuri, ba chiar „nebunii”, concluzionând: „Trebuie să ne poziționăm ferm, să nu permitem să fim înghițiți în vortexul confuziei (…)”.  

În ce-l privește, Benedict al XVI-lea nu lasă să se întrevadă nici o umbră de tulburare, continuă să se roage pentru dușmanii săi, să cânte Mozart (e un pianist redutabil) și să-și facă plimbarea de la ora 16,  printre castanii și portocalii din Gradinile Vaticanului…