O stafie cutreieră Europa – Jean-Claude Juncker

Așa își încep Marx și Engels „Manifestul Partidului Comunist”: „O stafie cutreieră Europa – stafia comunismului”.

Ce și-o fi propus președintele Comisiei Europene el știe, deplasându-se săptămâna trecută la Trier, localitatea natală a lui Karl Marx, ca să-i comemoreze 200 de ani de la naștere și să asiste la dezvelierea unei statui de aproape șase metri, dăruită de marea Republică Populară Chineză micului oraș german.

Ciudat e că Juncker i-a deconcertat pe mulți, deși stupizeniile înaltului birocrat european au făcut demult înconjurul continentului. Euforicul șef al Guvernului Comunității Europene, bătrânul pupil al doamnei cancelar Merkel, are accese de noncoformism.

ULTIMA ORĂ Lista lui Veștea. Cine sunt parlamentarii liberali care l-ar susține pe premierul desemnat – SURSE

11:23

REACȚIE Maia Sandu condamnă vehement atacul rusesc asupra Catedralei Lavra Pecerska din Kiev: Kremlinul nu are nimic sfânt

11:17

Succesor al lui José Manuel Durão Barroso (alt personaj straniu), Jean-Claude Juncker se apropie de sfârșitul unui mandat pe care, fără prea mari strădanii, a reușit să-l tabloidizeze politic, transformându-și porecla – Drunker – în renume.

Cariera sa în Uniunea Europeană e un lung șir de gafe, presărată cu câteva adevăruri pe care nu le-ar fi putut spune decât unul care le caută în tăria licorilor.

A bătut prietenos iliberalii pe umăr (acum vreo trei ani îl întâmpina efuziv pe premierul Ungariei, Viktor Orban, cu „Salut, dictatorule!”).

Având ca plasă de siguranță un puternic și bine remunerat  aparat birocratic, Jean-Claude Juncker și-a permis să nu intre decât rareori în sevraj, flanând pe marile bulevarde ale postmodenismului politic sau luând-o în pasul ștrengarului printre principiile fondatoare ale UE.

Nu-l poți învinui pe acest iresponsabil bonom că și-ar fi propus să jignească memoria zecilor de milioane de victime ale comunismului, dar nici să-l suspectezi de perversiuni livrești, cum ar fi aceea de a-l reciti pe Marx.

Speech-ul său, susținut vineri lângă bronzul feței lui Karl Marx, e unul rudimentar, sufocat de poncife, în care însă, probabil distrat, a lăsat să se strecoare un adevăr referitor la prezent:

„Karl Marx a fost un filosof care a crezut în viitor, care a avut aspirații creatoare (…) nu e răspunzător de toate atoricitățile comise în numele său, după moartea sa, de către pretinșii lui emuli (…). Va fi o sarcină a vremurilor noastre să creăm o realitate vivace cu ajutorul drepturilor sociale pe care le-am stabilit pentru Europa, pentru cei de astăzi care sunt deseori triști sau viața îi pune în situații nefericite și care nu au suficiente drepturi sociale, dar și pentru oamenii de mâine. Uniunea Europeană nu este o construcție greșită, ci o construcție instabilă. Este instabilă, de asemenea, pentru că dimensiunea socială a Europei a rămas până astăzi legătura slabă a integrării europene. Trebuie să schimbăm acest lucru”.

Foarte adevărat, atâta doar că „dimensiunea socială a Europei”, sintagmă care îl face să lăcrimeze pe președintele Comisiei Europene, apare astăzi doar ca una dintre multele utopii marxizante. Astfel de adevăruri Jean-Claude Juncker a mai exprimat, însă în ce-l privește par romanțe vechi, cântate la „o beție cu Marx”.