Prima pagină » Puterea Gândului » „Rămâi puternic, Israel, 20 ianuarie se apropie rapid!”

„Rămâi puternic, Israel, 20 ianuarie se apropie rapid!”

Șeful diplomației americane a susținut ieri, la Washington, un discurs de bilanț referitor la Orientul Mijlociu, axat pe conflictul israeliano-palestinian.
„Gândurile sincere”, cum precaut le-a numit chiar John Kerry, vin din păcate prea târziu. Dar mai bine prea târziu decât niciodată.
 
Iată câteva dintre adevărurile pe care, la sfârșitul mandatului, Secretarul de Stat al SUA s-a hotărât să le dezvăluie explicit: „Israelul trebuie salvat de elementele extremiste din cadrul propriului Guvern”; „actuala coaliție guvernamentală este cea mai de dreapta din istoria Israelului, având o agendă dirijată de cele mai extreme elemente. Rezultatul este că politicile guvernamentale – pe care  premierul însuși le-a definit ca fiind cele mai angajate din istoria Israelului în sensul colonizării – conduc în direcția opusă, spre un singur stat”; „Israelul nu va avea o pace adevărată cu lumea arabă, până nu va ajunge la un acord care să permită existența două state (…) soluția coexistenței a două state este în mare pericol. Dacă avem conștiințele curate, nu putem să nu spunem nimic când vedem că speranțele păcii tind să dispară. Adevărul este că tendințele de pe teren – violența, terorismul, actele de instigare, extinderea coloniilor și ocupația aparent fără sfârșit – distrug speranțele de pace ale ambelor părți, consolidând tot mai mult realitatea ireversibilă a unui singur stat, soluție pe care cei mai mulți oameni nu o vor”; „Unii consideră că prietenia Statelor Unite față de Israel înseamnă că Statele Unite trebuie să accepte orice politici, indiferent de interesele proprii, de propriile poziții, de propriile principii, chiar dacă am repetat de multe ori că politica favorabilă colonizării trebuie să se schimbe. Prietenii trebuie să își spună unii altora adevăruri dure, iar prieteniile presupun respect reciproc”; „votul de la ONU a fost menit să mențină soluția a două state”; „soluția a două state este singura modalitate de a realiza o pace justă și durabilă între israelieni și palestinieni”.
 
Avertizând din timp că îi va da o replică lui Kerry, premierul Netanyahu a făcut-o aseară, bilingv. În ivrit, la televiziune: „Nu trebuie să luăm lecții de la lideri străini!”. L-a acuzat pe Kerry că a dezvoltat o obsesie pentru problema coloniilor și că o așează într-o ecuație lipsită de moralitate cu terorismul palestinian. În alocuțiunea rostită în  engleză (engleza lui excelentă), Netanyahu a mărturisit că abia așteaptă ca administrația Trump să-și intre în atribuții, pentru ca Rezoluția ONU să fie abrogată.
 
Când premierul Israelului vorbea despre abrogarea Rezoluției 2334, avea de câteva ore în buzunar tweet-ul președintelui ales Donald J. Trump: „Rămâi puternic, Israel, 20 ianuarie se apropie rapid!”.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Scenariu de coșmar! Băncile se pregătesc pentru dezastrul provocat de inteligența artificială
Digi24
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Cancan.ro
Avem prima REACȚIE a Claudiei Ion după ce l-a lovit pe Eduard Vlădescu: Totul a pornit de la nişte...
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Adevarul
Silicon Valley preia puterea, Rusia exploatează haosul. Nouă tactică a Kremlinului, dezvăluită de românul care predă diplomație la Oxford
Mediafax
Șase cățeluși din Finlanda au cucerit MILIOANE de oameni. Conceptul neobișnuit care îi relaxează și pe străini
Click
Scandal după podcastul Mihaelei Tatu! A corectat-o pe Minodora, iar internetul a explodat: „Nu am mai putut să mă uit”
Digi24
EXCLUSIV Ce spune Ilie Bolojan despre posibilitatea unor noi creșteri de taxe anul viitor și deficitul bugetar
Cancan.ro
Claudia Ion și ispita-pilot, scandal monstru într-un club din Timișoara! Fosta lui Mocăniță l-a altoit, în văzul tuturor
Ce se întâmplă doctore
8 greșeli frecvente pe care să le eviți dacă iei medicamente pe termen lung
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Au fost sacrificați servitorii faraonilor? Rănile descoperite pe cranii schimbă interpretarea unor morminte egiptene
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic