Vor profita de proteste ayatollahii, ca să-l sacrifice pe președintele Ruhani? 

Ayatollahul Khamenei a binevoit, în sfârșit, să vorbească. Nu încă direct națiunii, ci – meșteșug de propagandă – la o întâlnire cu rudele martorilor războiului iranian-irakian (septembrie 1980-august 1988):

„În agitația acestor zile, dușmanii Iranului s-au unit cu toate instrumentele de care au dispus, inclusiv bani, arme (…), pentru a provoca daune sistemului islamic (…). Am ceva de spus despre aceste chestiuni și voi vorbi cu poporul nostru drag la momentul potrivit”.

Spre deosebire de liderul de la Casa Albă (care tweetuie de câteva zile împreună cu familia sa de consilieri), Liderul Suprem de la Tehran a învățat bine lecția răbdării și a înțeles proverbul persan „a vorbi înseamnă a semăna, a tăcea înseamnă a culege”.

CONTROVERSĂ Donald Trump amenință: “Într-un fel sau altul, Groenlanda va fi a noastră”

05:00

TEHNOLOGIE Secretul prin care iranienii transmit imagini de la proteste, deși internetul este oprit în toată țara

05:00

Ayatollahul Khamenei nu are, deocamdată, de ce să se îngrijoreze. Își cunoaște bine sistemul opresiv din subordine. Știe, de asemenea, că – spre deosebire de protestele din 2009, care au scos pe străzi milioane de oameni și au durat câteva luni până când s-au stins – protestele de acum nu au nici lideri, nici program. Au, ce-i drept, o armă puternică, smarphonul, însă regimul are grijă să bruieze comunicațiile demonstranților.

Cum îi avertizam pe cei cu așteptări prea optimiste încă din primul text despre evenimentele din Iran, o schimbare de regim e aproape imposibilă. Aproape zic, fiindcă demersul de a scoate în stradă contra-protestatari, cum se întâmplă în ultimele trei zile, poate fi sinucigașă.

În rest, n-ar fi prima oară când analiștii CIA se înșeală asupra Iranului, dacă e să ne amintim doar de faptul că – și după ce după ce conducătorul Revoluției Islamice din 1979, Ayatollahul Khomeini, se întorsese din exil – îl considerau un „filosof-poet”, iar la sfârșitul lui 1978 tot nu considerau că sunt coapte condițiile pentru o situație revoluționară.

De ce așteaptă încă Ayatollahul Khamenei momentul potrivit? Un posibil răspuns ar fi că, în funcție de evoluția lucrurilor, nu exclude sacrificarea președintelui Hassan Ruhani. Nu doar relațiile tensionate dintre cei doi, amplificate înainte și după semnarea Acordului nuclear din 2015, ci încercările repetate de reformă economică și deschidere a țării, pot să-l transforme pe clericul moderat Ruhani în țap ispășitor. 

Probabil Liderul Suprem e convins că un discurs bine articulat propagandistic, în care să explice „poporului drag” că politica lui Ruhani e motivul scumpirii ouălor, că ridicarea majorității sancțiunilor după semnarea Acordului cu „Marele Satan” n-a adus nici mai multe locuri de muncă, nici prosperitatea sperată, ar calma situația. (Procurorul General ar scoate în față, cum a promis, niște corupți din rândul autorităților – există destui, chiar din rândul ayatollahilor). Odată identificat țapul ispășitor, ideea că dușmanii nației pândesc să dezbine Iranul ar putea să-i țină în case pe mulți, cum s-a întâmplat și în 2009 (să nu uităm că discursul jignitor al președintelui Donald J. Trump, din septembrie, de la tribuna ONU, i-a deranjat profund pe iranieni, susținători sau nu ai regimului).

Eliminarea lui Ruhani, singura voce rațională care s-a auzit în ultimele șase zile din Tehran, poate îndrepta lucrurile într-o direcție greu de anticipat.