Prima pagină » Sănătate » Top 5 soluții pentru a te lăsa de fumat

Top 5 soluții pentru a te lăsa de fumat

Top 5 soluții pentru a te lăsa de fumat
Plasturii antifumat, guma de mestecat cu nicotină, țigara electronică, cartea "În sfârșit nefumărtor" și medicamentele Champicx și Zyban sunt doar câteva soluții care te pot ajuta să renunți la fumat

În România un român din patru este dependent de nicotină. Cifrele mai arată că 24,3 la sută dintre adulții de 15 ani și peste această vârstă fumează zilnic (34,9 la sută dintre bărbați și 14,5 la sută dintre femei), iar 2,4 la sută sunt fumători ocazionali (2,5 la sută bărbați și 2,2 la sută femei).

Statisticile publicate pe site-ul Comisiei Europene arată că țara noastră se află sub media europeană în ceea ce privește fumatul. Astfel, 28% din cetățenii Uniunii Europene trecuți de vârsta de 15 ani fumează, iar 70% dintre fumători și foști fumători au început înainte de vârsta de 18 ani.

Statisticile mai arată că, la nivel european, numărul de țigări fumate zilnic este de 14,2, ceea ce reprezintă o ușoară scădere față de sondajul precedent, care a fost realizat în 2009, atunci când media era de 14,4 țigări fumate pe zi. Potrivit datelor, 61% din fumătorii actuali au încercat deja să renunțe la fumat, inclusiv 1 din 5 în anul precedent sondajului. Deși a existat o scădere cu 17% a proporției de persoane expuse la fumul de tutun în restaurante și baruri, 14% dintre cetățenii UE au menționat că au fost expuși la fumat în restaurante și 28% în baruri și cafenele în ultimele 6 luni.

gândul vă prezintă mai jos top cinci soluții menite să vă ajute să renunțați la acest obicei:

Plasturii antifumat reprezintă o metodă eficientă pentru a renunța la fumat. Produsul îi ajută pe dependenții de nicotină să întrerupă obiceiul de a fuma, prin reducerea efectelor dezagreabile care apar în mod obișnuit atunci când vrei să renunți la acest viciu. Modul de utilizare este destul de simplu. Se aplică un plasture în zone unde nu deranjează, precum antebrațul, zilnic dimineața. Plasturele se va păstra timp de 16 ore, pe o perioadă de trei săptămâni. După acest interval de timp, se va reduce doza la jumătate pentru încă două săptămâni. O cutie costă 50 de lei și conține șapte plasturi.

Guma de mestecat cu nicotină. Se recomandă câte o tabletă de gumă ori de câte ori fumătorul simte nevoia să aprindă o țigară și se mestecă timp de 30 de minute, timp în care nicotina din pastilă este eliberată și intră în organism direct prin intermediul mucoasei bucale. Prin înghițire, nicotina este distrusă în stomac putând produce simptome neplăcute, așa că e recomandat să nu mestecați energic. O cutie conține 30 de pastile de gumă și costă 35 de lei.

Țigara electronică este un instrument care vă ajută să vă lasați de fumat. Utilizatorul va aspira un abur exact ca la o țigară obișnuită, iar în timpul aspirării se aprinde un led la capătul produsului care imită jarul, pentru un efect vizual complet identic. Concentrația de nicotină și aroma „țigării” pot fi reglate cu ajutorul rezervelor, care se înlocuiesc. Prețul unei țăgări – 100 de lei.

Cartea „În sfârșit nefumător„, scrisă de Allen Carr, poate fi o metodă eficientă pentru a renunța la acest viciu. Succesul este garantat cu o condiție: fumătorul care dorește să renunțe la nicotină trebuie să termine de citit cartea. Ashton Kutcher este doar una dintre vedetele de la Hollywood care a recunoscut că s-a lăsat de fumat cu ajutorul acestei cărți.

Medicamentele pot fi pentru unii dintre noi o variantă bună pentru a renunța la fumat. Pe piața farmaceutică din România există două tipuri de medicamente care ajută la renunțarea de nicotină: Champix – o singură cutie costă peste 150 de lei, și Zyban – o singură cutie costă peste 90 de lei. Pentru un tratament complet, care durează trei luni, un român, care vrea să renunțe la fumat cu tratament medicametos, va scoate din buzunar între 1.080 și 1.800 de lei. Înainte de a începe acest tratament, medicii recomandă o vizită la cabinetul unui pneumolog care să recomande cea mai bună variantă.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană