Prima pagină » Social » CONFERINȚĂ LIVE. Ministrul Mediului, invitat la „RECYCLE NOW”: România are nevoie mai mult ca oricând de acest demers, pentru că am pierdut mult timp în această competiție

CONFERINȚĂ LIVE. Ministrul Mediului, invitat la „RECYCLE NOW”: România are nevoie mai mult ca oricând de acest demers, pentru că am pierdut mult timp în această competiție

CONFERINȚĂ LIVE. Ministrul Mediului, invitat la „RECYCLE NOW”: România are nevoie mai mult ca oricând de acest demers, pentru că am pierdut mult timp în această competiție
Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, invitatul conferinței „RECYCLE NOW” / Sursa: Alexandra Pandrea - Gandul.ro

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, reprezentanți ai autorităților locale, ai mediului de afaceri și ai companiilor de renume care activează pe piața colectării deșeurilor participă la cel mai important eveniment din România pe tema reciclării, „Recycle Now”, organizat de Gândul.ro, în parteneriat cu greennews.ro.

Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, primul invitat al evenimentului organizat de Gândul.ro, în parteneriat cu greennews.ro, a lansat un mesaj de încurajare a reciclării în România

„Este un mesaj mobilizator, România are nevoie mai mult ca oricând de acest demers, pentru că am pierdut mult timp în această, să-i spunem, competiție. Pentru că dacă am reuși să colectăm separat, să reciclăm mai mult deșeurile din țara noastră, poate nu ar fi obligați reciclatorii pe care îi are astăzi România să importe deșeuri din alte părți. E adevărat, în ultimii ani, cred că și legislația a fost de multe ori modificată, doar că, ca să ajute, pe o parte sau pe cealaltă, să eludeze sub o formă sau alta tocmai acest deziderat, să colectăm mai mult, să reciclăm mai mult”, a declarat Costel Alexe, în debutul conferinței.

În calitate de vicepreședinte al Comisiei de Mediu din Camera Deputaților, pe care a avut-o înainte de a fi numit ministru, Costel Alexe spune că a fost martor al apariției și modificării Ordonanța de urgență nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

„Toată această industrie e ca o scenă de teatru”

„Am spus încă de atunci că nu va avea efectele scontate, pentru că nu vom reuși niciodată ca aceste modificări legislative să fie implementate cum ar fi trebuit la nivelul autorităților locale și momentul de azi ne demonstrează că nu ne-am înșelat. Nu ne-am înșelat, pentru că dacă ar fi fost… Toată această industrie e ca o scenă de teatru. Degeaba ai un actor foarte bun, pentru că ai nevoie și de ceilalți, care să fie și să rezoneze cu tine”, a explicat ministrul Costel Alexe.

„Azi avem nevoie de o legislație care să fie în acord cu principiile și, mai ales, cu interesul nostru, să colectăm mai mult, să reciclăm mai mult, dar avem nevoie de salubriști puternici, avem nevoie de colectori puternici, avem nevoie de o industrie a retailului care să ne sprijine și, evident, la capătul lanțului, poate cei mai importanți, avem nevoie de reciclatori, ca toate aceste deșeuri să le transformăm în resursă pentru ei, și nu în gunoaie, depozitându-le la final în ceea ce pompos numim depozite ecologice de deșeuri. Din păcate, trebuie să recunoaștem, sunt niște adevărate gropi de gunoi”, a afirmat ministrul Mediului.

„De multe ori, natura ne ajută”

Potrivit ministrului, anul 2019 a fost unul slab din punctul de vedere al reciclării, iar Ordonanța 74/2018 nu a făcut decât să ducă România cu câțiva ani în urmă.

„Dacă ar fi avut efectele scontate, nu ar fi fost posibil a ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor dintr-o țară europeană să se pozeze pe o platfomă cu deșeuri, și aici PET-uri, niște deșeuri importate din Australia”, a spus Costel Alexe, cu privire la o platformă de la Buzău, „pentru că noi nu reușim în țara noastră să avem salubriști sau colectori care să fie sprijiniți să colectăm toate aceste cantități și, evident, ele să ajungă la reciclare”.

„De multe ori, natura ne ajută, poate înțelegem, în al doisprezecelea ceas”, spus ministrul, în contextul pandemiei și al precipitațiilor din ultima perioadă. „La viituri, ne aduce deșeurile din construcții, vedem cu toate PET-urile pe care cetățenii români iresponsabili le lasă pe potecile din munți sau în refugii ajung, când avem ploi, la drum, sau, de multe ori vedeți pe Vidraru sau Bicaz, imense cantități de PET pe baraje”, a detaliat Costel Alexe.

Conferința digitală LIVE „Recycle Now”, organizată la la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, este transmisă în direct pe pagina de Facebook Gândul LIVE, canalul de Youtube Gândul și pe www.gandul.ro.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu GreenPoint și moderat de Emma Zeicescu, host Gândul LIVE.

Recomandarea video

Mediafax
Péter Magyar, despre România: ce declara viitorul lider de la Budapesta în vizitele din țara noastră
Digi24
Cea mai puțin vizitată țară din Europa, pentru că turiștii o găsesc „plictisitoare”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Se cere demisia lui Kelemen Hunor după înfrângerea lui Viktor Orban din Ungaria
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?