În 1995, fiica de 1 an a familiei Stoica din Suceava a dispărut din spital. Acum, după 26 de ani, Mihaela a fost găsită. Ireal ce s-a întâmplat și unde s-a aflat în tot acest timp

În 1995, fiica de 1 an a familiei Stoica din Suceava a dispărut din spital. Acum, după 26 de ani, Mihaela a fost găsită. Ireal ce s-a întâmplat și unde s-a aflat în tot acest timp
SURSA FOTO: Religion en Libertad
Publicat: 06/08/2022, 11:20

În haosul primilor ani de după Revoluție, Mihaela Stoica a fost pierdută prin spitale de părinții săi, originari din Bucovina, care încercau să își facă un drum în viață pentru a putea să își întrețină familia. Fetița, pe atunci în vârstă de un an și jumătatea, avea să devină a doua româncă adoptată de un cuplu din străinătatea, atunci când acestea au fost permise. 26 de ani mai târziu, tânăra, ajunsă călugăriță, a reușit să revină în sânul familiei biologice, cu ajutorul unei fundații, scrie presa spaniolă.

Povestea Mihaelei începe în România anilor ’90, când sărăcia și speranța pentru o viață mai bună i-a împins pe părinții ei biologici, Ion și Nicoleta Stoica, să aleagă să se despartă temporar de ceea ce iubeau cel mai mult în viață, cele două fiice ale lor, pe care le-au trimis într-un centru de primire minori pentru a putea avea o îngrijire mai bună. Cea mică, de doar un an și jumătate, care avea o sănătate foarte fragilă și a rămas la spital. Timpul a trecut, situația s-a îmbunătățit și cuplul și-a putut recupera fiica cea mare. Din păcate, atunci a fost momentul când s-a declanșat drama care urma să îi bântuie pe viață: fiica cea mică dispăruse și era de negăsit, scrie o publicație a diasporei române, Rotalianul, care preia publicația spaniolă Religion en Libertad.

A început o căutare acerbă și nu a existat spital, orfelinat sau centru de primire din țară unde să nu fi întrebat de ea,dar răspunsul a fost întotdeauna: „Nu este aici”. Cu timpul, primei fetiție a familiei I s-au alăturat alți cinci copii, dar în fiecare noapte, Nicoleta îi aprindea o lumânare celei e-a doua fiice, pe care o credea moartă, la o icoană a lui Isus și se ruga: „Cer doar să o mai pot vedea înainte de a muri”. Iar, Ion, tatăl fetei dispărute, plângea mereu de ziua de naștere a fiicei pierdute: „Sunt norocos că am familia mea, dar îmi lipsește una dintre fete”.

Adoptată de o familie spaniolă

Anul 1998 a fost anul în care urma Mihaelei s-a pierdut cu totul în țară, pentru că atunci guvernul român îşi deschisese graniţele pentru ca alte ţări să-i poată adopta copiii orfani, iar Mihaela urma să devină a doua româncă adoptată de o familie spaniolă și călătorea deja în Insulele Canare împreună cu noua ei familie adoptivă.

Au ajuns în Spania, unde a cea mică a fost botezată a treia oară, după ce cele două botezuri anterioare fuseseră făcute în Biserica Ortodoxă. Mihaela avea șase ani și noua ei familie a decis să-i spună că a fost adoptată, ca și celălalt frate al ei. Nu era foarte conștientă de ce însemna asta, nu avea resentimente față de familia ei biologică sau de modul în care o tratase viața, mai mult decât atât, ea credea că părinții ei vor avea grijă de ea în fiecare zi din cer.

Anii au trecut și Mihaela a devenit o tânără atrăgătoare, cu tot viitorul în față. Deși nu trăia într-un mediu foarte religios, a decis că trebuie să facă „Confirmarea”, dar a abandonat această idee când a împlinit 18 ani și a intrat la universitate pentru a studia Turismul, scrie sursa citată.

Pe atunci religia nu mai era ceva care să o intereseze și a părăsit și Biserica și a devenit „fata care a participat la multe petreceri, de lume, foarte de lume”. Dar asta nu avea să dureze mult. Într-o zi, mama ei adoptivă i-a arătat pe telefon cum o tânără „influencer”, foarte cunoscută, petrecea timp pentru a avea o experiență de viață într-o mănăstire.

Ea a început să se întrebe – „Cum ar fi asta? O fată frumoasă, bogată, prietenoasă… să devină călugăriță ”, „Dacă o face ea, pot și eu” – așa că a rugat un vecin, care era foarte religios, să-i găsească un refugiu unde să se poată ruga vreo două zile. Fără să știe foarte bine ce este o călugăriță sau cine este Dumnezeu, pe 28 iunie 2015, la vârsta de 21 de ani, Mihaela a intrat pe ușa Mănăstirii Maicilor Dominicane din La Laguna pentru a avea o primă experiență de 15 zile.

Acea vizită avea să îi marcheze profund viața, așa că trei luni mai târziu, avea în jur o mulțime de surori noi, îmbrăcate în alb și negru, care o învățau Rozariul catolic și tot ceea ce presupunea viața religioasă. După un timp, alegerea Mihaelei s-a confirmat.

Mihaela „găsise perla prețioasă și vindea tot ce avea pentru a o cumpăra”, totuți familia sa de adopție nu a fost de acord cu noua sa viață. În ciuda acestui fapt, ea a rămas veșnic recunoscătoare părinților ei adoptivi, de la care a primit atât de mult; datorită lor a încolțit „sămânța” vocației sale.

Ce a declanșat căutările fetei

Un moment crucial a fost iar în aprilie 2020, în timp ce sora Mihaela María își făcea inițierea la Córdoba, iar maica stareță i-a sugerat să-și caute familia biologică, ca pe ceva necesar în procesul său de formare religioasă. A rezistat mult timp, deoarece nu voia să provoace noi suferințe. În adâncul sufletului a crezut că nu are pe cine căuta. În cele din urmă, și-a dat seama de beneficiile umane și spirituale ce i-ar putea aduce acest demers și a început procesul de căutare, susținută de maica stareță.

În această etapă – care a coincis și cu apariția noului  coronavirus la în toatp lumea – tânăra a cerut de la guvernul Insulelor Canare datele de pe certificatul său de adopție, care includea atât numele părinților săi, cât și orașul în care s-a născut.

Cu ajutorul unei fundații românești, procedurile, încetinite de pandemie, au fost simplificate, astfel că Mihaela a reușit să obțină certificatul său de naștere. La două zile după ce acesta a ajuns la ea, au sunat-o de la fundație pentru a-i spune că părinții ei biologici au fost identificați și sunt în viață și că serviciile sociale veneau la ei acasă să-i viziteze.

Tânăra soră dominicană, cuprinsă se neliniște în mănăstirea din Murcia, a trimis familiei o scrisoare de prezentare, cu o fotografie. Se întrebae cum va interpreta familia ei biologică gestul său.

Pe 17 noiembrie 2020, la ora 10 dimineața, Mihaela a primit un email de la serviciile sociale din România prin care o anunțau că au vizitat casa părinților ei, că au fost foarte fericiți și așteaptă cu nerăbdare să o cunoască. Două zile mai târziu, a sosit un alt mesaj prin care ara informată că toți membrii familiei sale sunt sănătoși, că mama ei avea 47 de ani, tatăl său 50 și că mai are șase frați.

„Șase frați, am șase frați”, le-a explicat ea tuturor surorilor care se afla în acele zile la mănăstire, care au susținut-o pe tot parcursul demersului ei.

Rețelele de socializare aveau să grăbească întregul procesul: a căutat numele părinților ei pe Facebook și unul dintre verișorii ei a apărut. I-a scris întrebându-l dacă poate să-și contacteze părinții. A doua zi, două fete au bombardat-o cu mesaje în care o întrebau dacă ea este cea care își caută familia, pentru că ele sunt surorile ei, apoi ea și maica stareță s-au conectat prin apel video cu surorile ei din România.

Inima Mihaelei era gata să-i iasă din piept în acea zi. Apoi, pe ecran au apărut surorile ei Roxana și Raluca. Văzându-se, toate au început să plângă. Cu ajutorul translatorului online și al semnelor, au reușit să se înțeleagă în timpul acelui prim contact. A doua zi dimineață, a luat legătura cu unchiul său, iar mama sa a apărut pe ecran.

Când și-a văzut fiica pe care o credea piedută de peste două decenii, Nicoleta a căzut în genunchi, și-a acoperit fața și nu a putut decât să repete: „Fiica mea, Mihaela”. În acel moment, tânăra a fugit să le spună tuturor surorilor ei din comunitate, ca să poată merge să-i cunoască mama, iar acea zi, mănăstirea a fost aproape inundată în lacrimi. Două zile mai târziu avea să-l cunoască pe tatăl ei, Ion.

Sora Mihaela și-a cunoscut toți frații prin intermediul ecranului: Ana Maria, Roxana, Raluca, Narcisa, Crina și Andrei. Toți cei care de-a lungul vieții auziseră de Mihaela și pe care, acum, o salutaseră de parcă ar fi fost mereu alături de ei, iar rugăciunile și speranța pe care această simplă familie de români o cultivase ani de zile se împliniseră.

S-a întors unde s-a născut

După toate valurile pandemice, abia pe 20 august 2021, sora Mihaela și maica stareță, sora Inmaculada, au reușit să plece, cu mașina spre Madrid. De acolo, un avion le-au dus în București, capitala României, apoi aveau să ia un al doilea zbor, spre Suceava. La sosirea pe aeroportul din acest oraș din nordul țării, le așteptau părinții și cel mai mic dintre frați.

SURSA FOTO: Religion en Libertad

Când a văzut-o pe Mihaela, mama sa a îmbrățișat-o în timp ce plângea într-una. La rândul ei, Mihaela nu și-a putut stăpâni lacrimile. Mama ei își cerea continuu iertare pentru că a căutat-o fără succes. Între timp, Mihaela le-a mulțumit pentru darul vieții și și-a sprijinit părinții fără prea multă putere din cauza plânsului, dar fericită că toate speranțele lor s-au împlinit, scriu jurnaliștii citați.

Doar o oră mai târziu, sora Mihaela Maria se afla deja la Stulpicani, o localitate din Bucovina, lângă granița cu Ucraina, acasă la părinții ei biologici. Acolo avea să-și întâlnească unchii, restul fraților săi – cel mai mic în vârstp de 8 ani – și cei șase nepoți ai săi.

Deși acasă nu era apă curentă și aproape deloc curent electric, în cea mai săracă zonă a țării, celor două surori dominicane nu le-a lipsit nimic în cele trei săptămâni petrecute acolo.Unul dintre cele mai emoționante momente ale călătoriei sale în România a fost când sora Mihaela a vizitat spitalul în care s-a născut. De asemenea, a avut timp să participe la Euharistie în Biserica Catolică din sat și la Liturghia Ortodoxă.

Ziua plecării a fost printre cele mai frele, mai ales despărțirea de sora sa Narcisa, care este surdomută. Fără să poată vorbi, tânăra a reușit să-I transmită Mihaelei toată dragostea ei. Deja la aeroport, înainte de a pleca, tânăra soră dominicană și-a îmbrățișat părinții, cu bucurie și recunoștință în inimă pentru tot ce au făcut pentru ea din ziua în care s-a născut.

În trecut, Mihaela i-a cerut lui Dumnezeu să-și poată întemeia o familie. Astăzi, în absența uneia, ea și-a făcut cadou trei: comunitatea ei de surori dominicane, față de care ea se simte foarte recunoscătoare, familia ei adoptivă și familia ei biologică. La 28 de ani, este călugăriță la Mănăstirea Santa Ana din Murcia și anul viitor speră să-și facă jurămintele perpetue. Tânăra a mărturisit pentru Religion en Libertad: „Întâlnirea cu familia mea biologică m-a ajutat să văd că Dumnezeu există, că este sincer, că nu a uitat nicio lacrimă de-a mea. Pentru ca versetul: – Ei nu s-au născut nici din sânge, nici din carne, ci s-au născut din Dumnezeu – să se împlinească”, arată sursa citată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat este obligat de instanță să-și plătească soția pentru toată munca depusă în casă,...
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a...
FOTO. Așa arată tânăra care a apărut lângă un milionar și și-a mărit tariful, iar...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Mureș a fost prins de polițiști în timp ce îşi viola fiica
Cu EA a înlocuit-o Pescobar pe Larisa Popa! Cine este noul manager de la Taverna...
Irina Loghin, luată cu Salvarea!
ANM a actualizat prognoza meteo până în 15 aprilie. Pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunţă încălzire,...
"Asta m-a pus pe gânduri cu Virginia. E femeia potrivită". Robi, dezvăluiri sincere în fața...
Cum a sărbătorit Vladimir Putin după ce a câștigat alegerile din Rusia. Liderul de la...
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini...
Acte auto pe care ești OBLIGAT să le ai în ORIGINAL, în mașină
Noul smartphone de la Google, Pixel 9, vine cu o serie de îmbunătăţiri şi caracteristici...
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
PRIMEȘTI BANI de la stat ca să-ți cumperi mașină. Poți aplica de astăzi, 19 MARTIE
Mister pentru pensionari. Cum se fac calculele și cu cât le cresc veniturile
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut...
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după...
Nicolae Guță, părere sinceră despre vacanțele exotice. De ce nu a mers cântărețul niciodată în...
„Nu le doresc nici dușmanilor mei să treacă prin ce-am trecut eu”. Maria Ciobanu dezvăluie...
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
Afecțiunile neurologice afectează mai mulți oameni decât s-a crezut până acum