Jandarmeria a capturat un posibil falsificator de bani, în sectorul 2 al Capitalei. Ce au găsit agenții asupra bărbatului

Publicat: 30 05. 2026, 20:52
Actualizat: 30 05. 2026, 20:58

Ofițerii din cadrul Jandarmeriei Capitalei au descoperit asupra unui băbat, de pe o stradă din sectorul 2, mai multe instrumente pentru falsficarea bancnotelor. Individul a fost oprit, după ce ar fi manifestat un comportament „suspect”.

Bărbatul a încercat săp fugă la vederea forțelor de ordine, a fost imediat imobilizat. În urma perchezițiilor, agenții au descoperit asupra acestuia: 73 de autocolante imprimate cu imaginea bancnotei de 100 de lei, 9 cartușe de imprimantă, o rolă de autocolant și un dispozitiv electronic.

Băbatul a fost dus la sediul Poliției din Sectorul 2.

„În cursul zilei de astăzi, un echipaj de intervenție, aflat în patrulare pe raza Sectorului 2, a depistat pe strada Rovine un bărbat care manifesta un comportament suspect.

La vederea forțelor de ordine, persoana a încercat să fugă, fiind rapid imobilizată de către jandarmi.

În urma controlului bagajelor, asupra bărbatului au fost găsite 73 de autocolante imprimate cu imaginea bancnotei de 100 de lei, 9 cartușe de imprimantă, o rolă de autocolant și un dispozitiv electronic.

Persoana a fost condusă la sediul secției de poliție pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis Jandarmeria Capitalei.


FOTO/VIDEO: Jandarmeria Capitalei