Turneul de la Wimbledon 2019 | Halep și-a aflat adversara din semifinale

Redactor:
Alexandru Stanila
Turneul de la Wimbledon 2019 | Halep și-a aflat adversara din semifinale
Elina Svitolina (8 WTA) s-a calificat, marți, în semifinalele turneului de la Wimbledon, după ce a trecut de Karolina Muchova (68 WTA), scor 7-5, 6-4. În această fază, ucraineanca o va întâlni pe Simona Halep (7 WTA).

Elina Svitolina a acces în premieră în semifinalele turneului de la Wimbledon, cel mai vechi dintre cele Grand Slam-uri. De partea cealaltă, Simona Halep va juca a doua semifinală a carierei la All England Club.

Svitolina o conduce pe Halep în confruntările directe, scor 4-3. Cele două nu s-au confruntat niciodată pe iarbă, iar în ultimul duel a avut câștig de cauză sportiva din România. S-a întâmplat în februarie 2019, la Doha, când Halep s-a impus în semifinale, scor 6-3, 3-6, 6-4.

Semifinalele feminine, acolo unde au acces deja Halep, Svitolina și Serena Williams, se vor disputa joi, 11 iulie.

Inchide