Ana Bogdan, înfrângere în prima finală WTA din carieră! Mesaj către spectatorii din tribuna poloneză: „Vreau să vă revăd anul viitor”

Publicat: 31 07. 2022, 18:49

Ana Bogdan a fost învinsă, duminică după-amiază, în finala turneului de categorie WTA 250 de la Varşovia, de către sportiva franceză Caroline Garcia.

Jucătoarea noastră (nr 108 WTA) a pierdut finala în două seturi, 4-6, 1-6.

Franțuzoaica a început foarte bine, a condus cu 3-0, dar Bogdan a revenit pentru 3-2, însă numărul 45 mondial a închis setul la 6-4. Al doilea set nu a avut istoric, Garcia impunându-se cu 6-1.

Caroline Garcia a mai învins-o pe Ana Bogdan în 2017, la primul lor duel, cu 6-4, 6-3, în turul al doilea la Wimbledon.

Ana Bogdan a pierdut cu Carolina Garcia în două seturi

Ana Bogdan, urmărită din lojă de partenerul său, Simone Tempestini, campionul en titre al României la raliuri, s-a ales cu un cec de 19.750 de dolari şi 180 de puncte WTA.

Garcia şi-a trecut în palmares al optulea său titlu WTA, după cele de la Bogota (2014), Mallorca, Strasbourg (ambele în 2016), Wuhan şi Beijing (ambele în 2017), Tianjin (2018) şi Nottingham (2019). Ea mai are trei finale pierdute, la Acapulco, Monterrey (ambele în 2015) şi la Strasbourg (2019). Caroline a fost recompensată cu 33.200 de dolari şi 280 de puncte WTA.

Cu 33 de locuri urcate în clasament și revenită în Top 100 mondial, Ana Bogdan a devenit a 5-a cea mai buna româncă din tenisul mondial. Românca a fost învinsă de Caroline Garcia (Franța, 45 WTA) în ultimul act al turneului WTA 250 de la Varșovia (Polonia), scor 4-6, 1-6.

„Bună, tuturor! În primul rând, vreau să o felicit pe Caro! Ai făcut o treabă formidabilă în această săptămână alături de echipa ta! Vă doresc succes pe viitor!”,

„Mulțumesc celor doi oameni din echipa mea care au fost alături de mine (n.r. – iubitul Simone Tempestini și fizioterapeutul). Mulțumesc tuturor pentru sprijinul din această săptămână. M-am simțit foarte bine aici și sper să continui treaba bună în circuit!”, a adăugat sportiva din Sinaia.

Caroline Garcia a bifat al noulea trofeu! Mesaj emoționant pentru Ana Bogdan

„Mulțumiri și sponsorului principal BNP Paribas, tuturor celor care au muncit în această săptămână și celor care au făcut posibil un asemenea turneu. Abia aștept să revin anul viitor! Nu în ultimul rând, mulțumesc tuturor spectatorilor care ne-au încurajat în această săptămână, ați fost minunați! Pentru voi jucăm tenis și vreau să vă revăd anul viitor!”, a spus Ana Bogdan la ceremonia decernării trofeului de la Varșovia.

Caroline Garcia și-a adjudecat duminică al 9-lea trofeu al carierei, după ce a răpus-o pe româncă: „Felicitări, Ana, pentru prima finală în WTA! Te știu de multă vreme și știu cât efort depui în pregătire! Sunt sigură că vei reveni mai puternică”, i-a transmis franțuzoaica româncei.