PANDEMIE. Un jucător din NBA a luat coronavirus de la Novak Djokovic

Publicat: 24 06. 2020, 17:52
PANDEMIE. Un jucător din NBA a luat coronavirus de la Novak Djokovic / Sursă Foto: Mediafax Foto

Cazul lui Novak Djokovic se complică. Un jucător din NBA a luat coronavirus de la tenismen.

Nikola Jokic ar fi luat coronavirus de la tenismen

Centrul celor de la Denver Nuggets, Nikola Jokic, cel care a petrecut recent alături de Novak Djokovic în Serbia, a fost testat pozitiv cu coronavirus, scrie ESPN.

Jucătorul de 25 de ani este asimptomatic şi speră să îi fie permisă revenirea în Statele Unite într-o săptămână.

Sezonul de NBA este momentan suspendat, urmând să revină pe 30 iulie. Cei de la Nuggets au stabilit data reuniunii pe 7 iulie în Orlando. Nuggets are al 3-lea cel mai bun palmares în Conferinţa de Vest în acest moment, 43-22.

De când sezonul a fost suspendat în luna martie, Jokic a scăzut cu aproape 18 kilograme în greutate, fiind într-o condiţie fizică excelentă. În acest sezon, el a avut o medie de 20.2 puncte, 10.2 recuperări şi 6.9 assist-uri.

Marţi a avut loc şi prima zi de testări la echipele din NBA, iar 2 jucători de la Phoenix Suns au avut rezultat pozitiv.

Tatăl lui Novak Djokovic susține că Grigor Dimitrov este responsabil pentru răspândirea coronavirusului la turneul organizat de fiul său: „A făcut mult rău Croației, Serbiei și familiei noastre”

Srdjan Djokovic, tatăl numărului 1 ATP, Novak Djokovic, dă vina pe tenismenul bulgar Grigor Dimitrov (19 ATP) pentru focarul de COVID-19 declanșat în urma turneului demonstrativ organizat de liderul mondial, Adria Tour.

Evenimentul, organizat în mai multe state din Balcani, printre care Serbia și Croația, a fost anulat după ce mai mulți jucători s-au îmbolnăvit, notează Express.co.uk.

În contextul în care Croația a relaxat o parte din măsurile de restricție, Djokovic a decis să continue să organizeze turneul, iar mai mulți jucători de top au decis să participe la eveniment, promovat ca fiind unul caritabil.

Însă evenimentul a fost puternic criticat, dat fiind faptul că tenismenii și cei aproximativ 4.000 de fani care au participat nu au respectat mai deloc măsurile de distanțare socială.

Turneul a intrat și mai mult în atenția publicului după ce bulgarul Grigor Dimitrov a fost testat pozitiv, după un meci împotriva croatului Borna Coric (33 ATP). Ulterior, și acesta din urmă a anunțat că a fost diagnosticat cu COVID-19. Un anunț similar a fost făcut și de sârbul Viktor Troicki.

Novak Djokovic a fost și el ținta criticilor deoarece, după ce a refuzat să fie testat în Croația, a plecat la Belgrad și s-a testat acolo.

Luni, Novak Djokovic a anunțat că a fost diagnosticat cu COVID-19, împreună cu soția sa, Jelena.