Trump și cu șeful FIFA au fost „decupați” din fotografia de grup a campionilor spanioli de la Cupa Mondială

Publicat: 20 07. 2026, 23:36
Actualizat: 21 07. 2026, 03:18

FIFA i-a decupat pe președintele american Donald Trump și pe președintele FIFA, Gianni Infantino, din fotografiile distribuite pe rețelele de socializare care sărbătoresc victoria Spaniei asupra Argentinei la Cupa Mondială. Cu toate acestea, Casa Albă a distribuit luni după-amiază o serie de fotografii în care președintele este în prim-plan.

Finala Campionatului Mondial din America de Nord s-a disputat între Spania și Argentina, pe stadionul MetLife din New Jersey. Naționala Spaniei a câștigat meciul cu golul câștigător tras de Ferran Torres în poarta echipei adverse.

 Loading ...

Trump a înmânat personal trofeul Spaniei, în timp ce a fost huiduit

Trump, vizibil supărat că a pierdut Argentina, dar mai ales că echipa  SUA n-a ajuns în semifinale, împreună cu Infantino, au înmânat trofeul Cupei Mondiale echipei câștigătoare. Anterior, președintele american a anunțat că SUA vor înceta relațiile comerciale cu Spania, după ce l-a criticat pe premierul spaniol Pedro Sanchez pentru că a refuzat să ajute aviația SUA în războiul cu Iran, dar și pentru că nu a crescut cheltuielile pentru înarmare

Antrenorul Luis de la Fuente și naționala Spaniei celebrează câștigarea trofeului

Imaginile distribuite pe conturile oficiale de socializare ale FIFA după finala Cupei Mondiale, care înfățișează echipa spaniolă cum ține trofeul pe scena de pe stadionul MetLife, par decupate cu grijă pentru a-l exclude pe Trump, care a stat lângă jucători în timp ce sărbătoreau.  O fotografie postată de echipa spaniolă pe Instagram imediat după meci nu-l include pe Trump.

Dar luni după-amiază, Casa Albă a distribuit șase imagini de la finală pe rețelele de socializare, toate incluzându-l pe Trump , în două dintre ele fiind el singura persoană în centrul atenției. Numai două dintre imagini includ echipa spaniolă.

Președintele FIFA Gianni Infantino și președintele american Donald Trump înmânează trofeul Cupei Mondiale echipei campioane

Prezentarea trofeului de către Trump a fost descrisă de unii comentatori ca fiind stângace, deoarece Infantino a încercat aparent să-l ghideze pe Trump în timp ce ridicau trofeul și se lansau confetti din tunuri. Trump și Infantino au fost, de asemenea, întâmpinați cu huiduieli din partea mulțimii când au apărut pe ecran și au intrat pe teren pentru prezentarea trofeului, deși un jucător spaniol a imitat „dansul preferat al lui  Trump” cu melodia Village People. „Y.M.C.A.” pe fundal.

Lionel Messi, fostul campion de la Cupa Mondială din 2022, primește premiul de consolare – medalia de argint – după ce a pierdut partida cu Spania

Infantino și Trump, acuzați de incorectitudine

În timp ce Trump și Infantino stăteau în apropiere, iar echipa spaniolă sărbătorea, un comentator australian, Claudio Fabiano, a fost surprins la microfon spunând: „Vor edita imaginile pentru a-l elimina”.  Sepp Blatter, fost președinte FIFA, a numit organizația o „dictatură” în februarie și l-a acuzat pe Infantino că este „supus” lui Trump, ba că încearcă să intre în grațiile președintelui american.

Controversa a izbucnit după ce Trump l-a sunat pe Infantino înainte ca FIFA să ridice suspendarea pentru cartonaș roșu a atacantului american Folarin Balogun. Trump a declarat că nu i-a spus lui Infantino ce să facă. Infantino s-a confruntat, de asemenea, cu acuzații din partea unor fani că organizația a favorizat Argentina și jucătorul său vedetă, Lionel Messi. Milioane de internauți de pe Instagram și X n-au privit cu ochi buni susținerea guvernul israelian condus de premierul Benjamin Netanyahu acordată Argentinei.

Alte controverse

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că va susține Argentina în finala Cupei Mondiale, după ce a primit un tricou al naționalei din partea ambasadorului Argentinei în Israel. Pe rețelele de socializare, internauții și adepții teoriilor conspirației au distribuit acuzații nefondate că Israelul ar fi aranjat câștigarea Cupei Mondiale de către Argentina. Itamar Ben-Gvir, ministrul Securității Naționale din Israel, a dezvăluit, de fapt, motivul pentru care guvernul israelian a susținut naționala Argentinei la Cupa Mondială și nu echipa unei țări europene:

„Uitați, Franța are un mandat de arestare împotriva mea. Regatul Unit este împotriva mea. Spania este împotriva mea. Așa că, am ținut cu Argentina. Și copiii îl adoră pe Messi”.

FIFA s-a confruntat cu acuzații de favorizare a Argentinei timp de ani de zile. Acuzațiile au prins amploare anul acesta după victoria controversată a Argentinei asupra Egiptului. Echipa egipteană a ridicat semne de întrebare cu privire la „consecvență și corectitudine”, potrivit Forbes. La partida finală cu Spania, jucătorii argentinieni au comis 9 faulturi. Arbitrul meciului nu i-a sancționat conform regulamentului.