Prima pagină » Actualitate » Cât au ajuns să plătească unii dintre consumatori la factura de energie electrică. Ce costuri au fără prețul plafonat

Cât au ajuns să plătească unii dintre consumatori la factura de energie electrică. Ce costuri au fără prețul plafonat

Unii dintre consumatori au ajuns să plătească dublu la factura de energie electrică. De exemplu, unii dintre consumatorii care plăteau înainte o factură de 60 de lei, pe lună, acum au ajuns să achite peste 120 de lei. O astfel de situație are loc după ce prețul nu a mai fost plafonat.

Primele facturi la energie electrică au costuri mai mari, după ce măsura plafonării prețului la energie a fost eliminată. Această decizie a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025, iar în cazul anumitor consumatori efectele abia acum încep să apară.

Unii dintre consumatori au primit factura de energie electrică cu un cost dublu

De exemplu, unii dintre consumatori au realizat că trebuie să plătească facturi duble, spre deosebire de luni precedente. În condițiile în care se arată nemulțumiți de acest aspect, au posibilitatea să își schimbe furnizorul de energie electrică, arată Știrile Kanal D.

Unii dintre clienți și-au schimbat, deja, furnizorul. Cel mai mic tarif pe care îl plătesc aceștia se situează la 1 leu per kwh. Acest aspect înseamnă o creștere cu aproape 50% a facturii de energie. De la 1 iulie 2025, s-a renunțat la vechiul preț de 68 de bani per kwh. Tariful a ajuns la 1 – 1,4 lei per kwh. Un consumator care plătea 60 de lei, în lunile anterioare, poate să ajungă să plătească în jur de 140 de lei, dacă prețul unui kwh este de 1,3 – 1,4 lei.

Ofertele pot fi analizate pe platforma POSF a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Autorul recomandă:

Românii preferă să treacă granița pentru COMBUSTIBIL mai ieftin. Diferență de peste 50 de lei la plinul de benzină sau motorină

Economiștii le recomandă românilor „metoda 50/30/20” pentru a rezista în fața SCUMPIRILOR masive din august 2025

Ce este de făcut dacă ați primit o factură uriașă la curent? Răspunsul APC România

ANAF: „NU a fost luată în calcul dezvoltarea unei aplicații de tip stand alone pentru gestiunea facturii electronice”. Ce instrumente oferă statul

Sursă foto: Shutterstock
Sursă video: Știrile Kanal D

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Frații Tate vor să se mute la Cluj-Napoca și să cumpere un hotel celebru, clădire istorică, unde să locuiască. Ce spune primăria
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce cresc temerile privind o posibilă confruntare între Rusia și NATO. Unde poate ataca Putin
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Azi e celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este! Poți ghici din prima?
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Chinezii au șocat Salonul Auto din 2026 cu această mașină extremă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii