Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL LIVE. Analist economic: „Să privim bugetul ca pe o culegere de bune intenții / Suntem în plină criză economică, avem 60.000 de companii în pragul insolvenței”

GÂNDUL LIVE. Analist economic: „Să privim bugetul ca pe o culegere de bune intenții / Suntem în plină criză economică, avem 60.000 de companii în pragul insolvenței”

Silviu Bănilă

Adrian Negrescu, analist economic, a declarat, la GÂNDUL LIVE, că bugetul trebuie privit ca o culegere „de bune intenții”, în condițiile în care nu corespunde cu realitatea din jur, influențată puternic de pandemie.

„Hai să privim bugetul ca pe o culegere de bune intenții. Suntem în criză economică. Pleacă de la premisa unei creșteri economice record, care e puțin probabilă, având în vedere al treilea val al pandemiei.

Sunt aproape 60.000 de companii în pragul insolvenței. Așa trebuie să privim bugetul, o culegere de bune intenții.

Încasările din TVA ar trebui să crească, deși noi avem cel mai mare deficit de încasare. Nu se va întâmpla, economia nu are cum să se ridice la pretențiile guvernului.

„Va conta foarte mult cum va reacționa mediul privat la criză”

Dar e nevoie de investiții, banii europeni sunt miza. E o problemă. De abia în aprilie depunem actele pentru planul de reziliență. Din acest buget 90% se duce pe pensii și salarii. Mai avem 10% pentru alte cheltuieli.

Pe investiții ne bazăm pe fonduri europene, va conta foarte mult cum va reacționa mediul privat la criză. S-a decuplat de la scena politică ,nu vrea decât să nu se modifice taxele și fiecare se descurcă cum poate.

„Sunt ținte de atins…”

Economia românească trăiește din consum. Trebuie să stimulezi companiile, dar și angajații de la stat să cheltuiască. E nevoie de legislație, spuneai că sunt discrepanțe foarte mari între câștiguri. Sunt pensionari cu zeci de mii de lei. Trebuie o lege care să rezolve problemele din administrația publică. Avem cele mai mari salarii raportat la venit, din UE. Sperăm ca în aprilie-mai să vină legea. Dacă vom continua în acest ritm cu împrumuturile, unde ajungem? Investitorii care vin se vor gândi de două ori. Noi nu avem o economie solidă, ci instabilă, 90% din firme sunt slab capitalizate, am avut un milion de oameni care au rămas fără muncă.

Sunt ținte de atins, sper să le pună în aplicare. Premierul trebuie să fie optimistul de serviciu. Dar depinde de PNL, USRPLUS, coaliția de guvernare să rupă pisica reformei. Statul român în 2021 se poate reforma. Din 2022 nu știm dacă vom vorbi de alegeri anticipate. Suntem condamnați să facem reformă în 2021. Nu mai avem bani să funcționăm ca stat.”, a declarat Adrian Negrescu la GÂNDUL LIVE.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!