Prima pagină » Actualitate » Radu Miruță spune că nava care a explodat în Marea Neagră a fost lovită de o dronă

Radu Miruță spune că nava care a explodat în Marea Neagră a fost lovită de o dronă

Elena Popescu

O navă comercială s-a scufundat joi seara în Marea Neagră, la circa 20 de mile marine de Sfântu Gheorghe. Douăsprezece persoane au fost salvate în cadrul unei interveții dificile, desfășurată pe valuri de 2,5 metri.

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a declarat că nava a raportat prin sistemul de alertă că a fost lovită de ”ceva dronă”, iar apoi aceasta s-a scufundat.

”La şaisprezece mile marine, adică în afara apelor teritoriale româneşti, o navă care naviga în zona economică exclusivă a raportat prin sistemul de alertă că a fost lovită de ceva, dronă. Aşa este raportarea, moment în care cei de la Garda de Coastă s-au deplasat cu două nave pentru a sprijini marinarii care navigau pe nava care fusese afectată. Înţeleg că 11 marinari sau 12 marinari au fost pe acea navă. Doi au fost salvaţi din apă de o navă care, conform legii, când se dă o astfel de alertă, este obligată să-şi schimbe cursul dacă e în apropiere şi să se ducă să ofere primul ajutor”, a declarat Radu Miruţă.

Radu Miruţă a precizat că nava s-a scufundat.

”Ceilalţi au fost salvaţi de cele două nave de la Garda de Coastă. Erau în apă, se aruncaseră în apă. Unul înţeleg că are ceva… asta era informaţia de aseară, rană la o mână. Nava înţeleg că s-a scufundat. Cei care au fost la faţa locului, Ministerul Apărării nu a fost implicat în asta, desfăşoară o anchetă pentru a vedea în ce condiţii, cum s-a întâmplat situaţia”, a mai transmis Radu Miruţă.

Toate cele 12 persoane aflate la bordul navei au fost salvate

Toate cele 12 persoane aflate la bordul navei au fost salvate. Zece dintre acestea au fost recuperate de polițiștii de frontieră, iar una era rănită. Alte două persoane au fost salvate de echipajul unei nave comerciale. Operațiunea de căutare și salvare s-a desfășurat în condiții dificile, valurile atingând aproximativ 2,5 metri.

Sursa video: Adevărul

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Panică în partide după amenințarea pe surse cu anticipatele a lui Nicușor Dan
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
Ritualul neobișnuit al fiicei actriței Diana Rigg. De ce înghite cenușa mamei sale înainte de a urca pe scenă
Mediafax
Cătălin Drulă îi cere lui Nicușor Dan să demită un consilier prezidențial. Cina care a stârnit scandalul
Click
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
Prima reacție a PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut. Ce spun despre comportamentul lui Firicel din Las Fierbinți
Ce se întâmplă doctore
Plătești prea mult la întreținere? Documentele pe care trebuie să le ceri administratorului și cum poți contesta suma mare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!