Prima pagină » Actualitate » Românii plătesc facturi de patru ori mai mari decât alți cetățeni europeni. Scandalul facturilor la curent ajunge în Parlamentul European

Românii plătesc facturi de patru ori mai mari decât alți cetățeni europeni. Scandalul facturilor la curent ajunge în Parlamentul European

Scandalul facturilor la curent ajunge în Parlamentul European. Românii plătesc facturi de patru ori mai mari decât alți cetățeni europeni. Europarlamentarii români trag un semnal de alarmă și cer măsuri pentru ca această inechitate să fie înlăturată.

Având în vedere că plafonarea la Energie electrică a fost ridicată de la 1 iulie și că prețurile pe care românii le plătesc sunt mai mari, iată că această problemă a facturilor a ajuns până în Parlamentul European. Mai exact, europedeputatul Dan Nica a vorbit în plenul Parlamentului European, acolo unde a spus că nu înțelege de ce firmele din România trebuie să plătească cu 50% mai mult la facturile la energie, în timp ce cetățenii ajung să plătească facturi chiar și de patru ori mai mari decât cetățenii din alte state membre ale UE, asta în special în contextul în care se discută despre o piață unică.

Însă, în realitate, eurodeputatul a spus că toată presiunea este pusă pe umerii românilor, care sunt nevoiți să plătească facturi mult mai mari decât cetățeni din alte state membre ale UE și a cerut acesta liderilor europeni să ia măsuri cât mai repede, și asta pentru ca și prețurile pe care românii le plătesc la Energie electrică să se apropie cât mai mult de prețurile plătite de cetățeni din alte state, potrivit România TV.

Autorul recomandă:

Ai curent de la Hidroelectica? Am făcut calculul: Cât vei plăti lunar pentru curentul consumat de un singur televizor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
General în rezervă, atac dur la adresa Armatei Române: „MOBEX, o activitate de PR”. Rezerva îmbătrânită și armele vechi, probleme ignorate
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!