Prima pagină » Actualitate » Suceava: O autospecială a POLIȚIEI cu deținuți a fost lovită de un BMW condus de o tânără de 19 ani

Suceava: O autospecială a POLIȚIEI cu deținuți a fost lovită de un BMW condus de o tânără de 19 ani

O tânără de 19 ani, care conducea un autoturism marca BMW în Suceava, nu a acordat prioritate, duminică, unei autospeciale de poliție, care transporta deținuți, intrând în coliziune cu aceasta. Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 13:10, intr-o intersecție de pe raza municipiului Suceava, între o mașină și o autospecială de poliție.

„S-a stabilit ca autospeciala de poliție era condusă de către un agent de poliție din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă IPJ Suceava. Pe locul din dreapta față de afla un alt agent din cadrul aceleiași structuri. Autospeciala transporta două persoane private de libertate, aflate în stare de arest preventiv în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă IPJ Bistrița Năsăud și care au fost transportate la sediul unității de parchet pentru o serie de activități judiciare. În jurul orei 13:00, cele două persoane private de libertate au fost preluate de către echipajul din cadrul CRAP IPJ Suceava pentru a fi transportate înapoi la Bistrița Năsăud”, transmite Poliția Suceava, potrivit Mediafax.

Într-o intersecție care face accesul spre parcarea unui hipermarket de la periferia municipiului Suceava, tânăra șoferiță de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, nu a acordat prioritate autospecialei care se deplasa în regim prioritar cu semnalele acustice și luminoase, intrând în coliziune cu autospeciala.

Mașina de poliție a luat foc

În urma accidentului, agentului de poliție care conducea autospeciala a fost rănit. De asemenea, a fost rănit și unul dintre cei doi bărbați deținuți, care erau transportați în autospecială. Cei doi au fost transportați la unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, leziunile fiind superficiale.

Atât șoferița cât și agentul care conducea autospeciala au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, fiind recoltate și probe biologice de sânge. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii evenimentului.

Vide și Foto: Știreasucevei.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invenția unui student pentru răcirea fațadelor blocurilor vechi. Se răcesc singure, fără ventilatoare
Digi24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Cancan.ro
Avem înregistrarea cu mesajul de adio al Mădălinei Apostol. Ultimele cuvinte înainte de tragedie
Prosport.ro
L-a învins pe Chivu și a anunțat că divorțează de Alina după 7 ani: „Am luat decizia împreună”
Adevarul
România, prinsă în capcana taxelor și a birocrației. Economist de top: „Suntem ca Nigeria”. Prăpastia dintre București și restul țării
Mediafax
Declarație surprinzătoare a lui Donald Trump despre Crimeea: „Este, fără îndoială, cea mai valoroasă parte a Ucrainei”
Click
„Gătesc din nevoie, pentru că mi-e foame!” Violeta Bănică, dezvăluiri savuroase. Ce a moștenit de la Andreea Marin și cum se înțelege cu fratele ei
Digi24
„De ce avem mai mulți gay decât femei în Guvern”. Diana Stoica (USR) a distribuit un mesaj controversat
Cancan.ro
Mircea N. Stoian o face praf pe Gina Pistol și o acuză ca și-a bătut joc de Florin Piersic la Masterchef
Ce se întâmplă doctore
Cine este doctoriţa celebră care a făcut accident în Alexandria? Ce le-a spus polițiștilor că a consumat înainte de a se urca la volan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
De ce câinii de talie mare îmbătrânesc mai repede? Răspunsul se ascunde în gene
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Spania
Scandal pentru sondajul electoral: ”Votul ascuns a existat întotdeauna”