Astăzi încep să sune sirenele de dezastru. Care este programul exercițiului de alarmare

Publicat: 18 04. 2017, 11:55
Actualizat: 08 06. 2018, 12:40

„Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) va desfășura un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017. În perioada 18-21 aprilie, în localități din țară va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Simulările vor începe marți, iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților. Locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

IGSU le recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma „EXERCIȚIU”.

Va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice. Vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților, arată ISU București.

În data de 19 aprilie, în intervalul ora 10:00-12:00, locuitorii Capitalei și cei din județul Ilfov vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare.

De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

La nivel național, există peste 7.700 astfel de mijloace de alarmare, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.