Prima pagină » Știri » Cătălin Predoiu anunță etapele dezbaterii pe noile legi ale Justiției. Cum și când va fi organizată consultarea publică

Cătălin Predoiu anunță etapele dezbaterii pe noile legi ale Justiției. Cum și când va fi organizată consultarea publică

Cătălin Predoiu anunță etapele dezbaterii pe noile legi ale Justiției. Cum și când va fi organizată consultarea publică

Cătălin Predoiu anunță care sunt etapele dezbaterii care va avea loc pe tema noilor legi ale Justiției. În acest context, Ministrul Justiției a anunțat un termen de dezbatere publică până la data de 31.03.2021.

Potrivit comunicatului de presă transmis, Ministerul Justiției ”este deschis pentru consultări față de toate instituțiile care au competențe în justiție, CSM, Ministerul Public, instanțe și parchete, organizații profesionale ale magistraților, magistrați care doresc să se exprime individual, mediul academic, profesiile juridice, personalul de specialitate din instanțe și parchete, organizații neguvernamentale etc, dar și cu partenerii instituționali externi în domeniul justiției, în primul rând Comisia Europeană”.

Consultarea publică va fi organizată de Ministerul Justiției prin consultare scrisă și prin întâlniri de lucru și dezbateri.

  1. Consultare scrisă;
  2. Întâlniri de lucru/dezbateri.

În cadrul consultărilor scrise, ”Ministerul Justiției va analiza toate propunerile, sugestiile, criticile, contribuțiile care îi vor fi transmise cu privire la textele proiectelor, fie în format letric la adresa ministerului, fie în format electronic la adresele de email” indicate pe site-ul ministerului, respectiv [email protected] și [email protected].

Întâlnirile de lucru/dezbaterile ”vor fi organizate în format cu prezență fizică la sală sau în format de videoconferințe, de la caz la caz, în funcție de contextul epidemiologic”, numărul de participanți înregistrați și posibilitatea organizării întâlnirilor de lucru/dezbaterilor cu respectarea regulilor de prudență și protecție epidemiologică.

Rezultatul consultărilor va fi publicat sub forma unui raport

După fiecare etapă de consultări publice, Ministerul Justiției va analiza propunerile primite, iar la finalul fiecărei etape de analiză, va publica rezultatul acestor consultări sub forma unui raport și a textelor revizuite.

În cuprinsul comunicatului de presă Ministerul Justiției a preccizat și etapele/modalitățile dezbaterii publice.

  1. Etapa 1

Durata: 5.10.2020 – 31.01.2021

a. Consultare scrisă – 5.10.2020 – 2.11.2020;
b. Întâlniri– 2.11.2020 – 4.12.2020;
c. Analiza propunerilor, revizuirea proiectelor – 4.12.2020 – până cel târziu 31.01.2020.

  1. Etapa 2

Durata:

a. Consultare scrisă – data publicării textelor revizuite în urma Etapei 1 de consultare, cel târziu 1.02.2021 – 14.02.2021;
b. Întâlniri – 15.02.2021 – 1.03.2021;
c. Analiza propunerilor, revizuirea proiectelor – 1.03.2021 – 30.03.2021.

După consultarea publică conform planului precizat supra, Ministerul Justiției va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii cu proiectele de lege, pentru formularea avizului acestei instituții, în conformitate cu legea.

”După cum se cunoaște, în conformitate cu precizările publice repetate făcute de Ministrul Justiției pe parcursul anului în curs, în conformitate cu programul de guvernare al Guvernului PNL Ludovic Orban, adoptat de Parlamentul României, în conformitate cu cerințele Raportului MCV al Comisiei Europene, rapoartele și avizele GRECO și ale Comisiei de la Veneția, în conformitate cu numeroase luări de poziție ale unor asociații ale magistraților și a numeroase organizații ale societății civile făcute in illo tempore la data modificării legilor justiției în anii 2017, 2018, care au contestat respectivele modificări, în conformitate cu numeroase semnale primite de Ministerul Justiției din partea a numeroși magistrați și reprezentanți ai societății civile în același sens, plecând de la necesitatea regândirii, rediscutării și modificării legilor justiției, constatând absența din sistemul judiciar și a dezbaterilor publice în general a unui proiect concret de modificare a acestor legi, care să fi fost elaborat de la data modificării lor în 2017, 2018 și până în prezent, în conformitate cu și în temeiul dreptului de inițiativă legislativă în domeniul justiției conferite de lege exclusiv Ministerului Justiției în domeniul judiciar, luând act de absența, pe parcursul anului 2020, a oricăror poziții contrare sau obiecții care să fi fost exprimate cu privire la intențiile ministerului de a elabora proiectele și de a le pune în dezbatere publică, Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică la data de 30.09.2020 noile proiecte de modificare a legilor justiției, în termenul la care se angajase public”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Ce a scris Ann Widdecombe în ultimele minute de viață. Mesajele fostei deputate au fost făcute publice
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%